Într-un fel sau altul, viața merge mai departe. Are propriul ei sistem, ritm și direcție și asemenea unui râu — unul organic, alimentat parcă dintr-o sursă eterică — curge pe măsură ce forme noi apar și se retrag din planul fizic. Acesta este modul prin care se menține fluxul energiei vitale care, într-un fel, împinge Creația înainte. Fiecare formă individuală, indiferent de natura ei, este relevantă pentru a menține curgerea acestui flux și în același timp, aproape de neobservat la scară mare. Dacă îți lărgești perspectiva, acolo unde timpul și spațiul devin greu de urmărit în detaliu, vei realiza că formele individuale sunt, într-un fel, minore — aproape de nerecunoscut atunci când fluxul vieții devine evident.
Desigur, oamenii sunt incluși în această schemă mai vastă, care privită individual, îți dezvăluie locul și valoarea în cadrul râului vieții. Întreaga ta existență, inclusiv ideile și expresiile tale, permite fluxului să ajungă puțin mai departe. Este ca și cum viața ta ar împinge râul înainte — spre noi margini și teritorii. Cu toate acestea, dintr-un punct de vedere mai larg, pare ca un abur — un suspin cosmic de scurtă durată care se dizolvă efemer în eter.
A-ți încadra existența individuală în Existență înseamnă atât a te înălța, cât și a te smeri. Existența ta este relevantă, însă relevanța ta nu rămâne ca formă sau chiar ca nume; ea rămâne ca momentul de dincolo pe care l-ai făcut posibil prin viața ta fizică. Iar pentru că tu, ca suflet, te exprimi în realitatea fizică de nenumărate ori, ești fără îndoială responsabil pentru împingerea înainte a mai multor segmente ale râului vieții și astfel, pentru contribuția activă la evoluția universală.
Te-ai gândit vreodată la tine din această perspectivă a amplitudinii și semnificației existențiale?
Există momente în sistem în care nimic nu pare stricat, și totuși totul s-a schimbat deja. Nu vizibil. Nu dramatic. Nu într-un mod care să alarmeze suprafața, dar la nivelul unde se formează percepția, ceva se rotește, iar odată ce se rotește, tot ce urmează poartă mai departe distorsiunea.
INVERSAREA AXEI Percepția nu este pasivă. Este direcțională. Are o axă. O orientare subtilă care determină dacă te raportezi la realitate sau la tine însuți. De cele mai multe ori, acestea sunt aliniate. Privești în exterior și interpretezi în interior. Un schimb echilibrat. 666 nu este dezechilibru. Este inversarea axei. Momentul în care percepția încetează să se mai raporteze la realitate și începe să-și ia propriile interpretări drept realitate. Nu o ruptură. O inversare. Invizibilă. Totală.
SISTEMUL AUTO-REFERENȚIAL Odată ce axa se inversează, se întâmplă ceva esențial. Validarea externă nu mai este necesară, pentru că sistemul începe să se valideze singur. Gândul confirmă gândul. Emoția confirmă emoția. Credința confirmă credința. Fără întrerupere. Fără contradicție. Fără corecție. Nu mai verifici în raport cu realitatea, verifici în raport cu ceea ce crezi deja că este realitatea. Asta creează o arhitectură închisă. Perfect coerentă. Perfect stabilă și complet detașată.
SEDUCȚIA COERENȚEI INTERNE Iată de ce această stare este atât de periculoasă. Se simte mai bine decât claritatea. Claritatea are fricțiune. Claritatea te provoacă. Claritatea introduce îndoială, dar coerența internă? Curge. Totul are sens. Totul se aliniază. Totul susține totul. Se simte ca o trezire. Se simte ca o sosire. Se simte ca adevărul, dar nu este adevărul. Este acord fără verificare. Un sistem care pare complet pentru că a eliminat tot ceea ce l-ar putea dovedi greșit.
AMPLIFICATORUL EMOȚIONAL Inversarea nu rămâne la nivel intelectual. Devine emoțională, pentru că emoția este cea mai rapidă cale de a fixa percepția. Când sistemul se inversează, frica devine confirmare. Dorința devine direcție. Furia devine certitudine. Ușurarea devine dovadă. Nu mai întrebi „Este corect?”, ci începi să simți „Trebuie să fie adevărat.” Pentru că pare intens. Pentru că pare real. Pentru că pare imediat. Dar intensitatea nu este acuratețe. Este amplificare, iar 666 amplifică distorsiunea până când pare de necontestat.
COMPRESIA TIMPULUI Mai are loc o schimbare tăcută. Timpul se prăbușește. Nu mai există spațiu între stimul și răspuns. Fără întârziere. Fără procesare. Fără fereastră de observație. Totul devine imediat. Reacția înlocuiește reflecția. Impulsul înlocuiește evaluarea. Nu mai experimentezi timpul, ci execuți în interiorul lui, iar când execuția înlocuiește conștientizarea, nu mai rămâne niciun punct de control în sistem.
FUZIUNEA IDENTITĂȚII La cel mai profund nivel, inversarea se finalizează prin identitate. Nu doar crezi în gândurile tale. Devii ele. Nu doar simți emoții. Ești definit de ele. Nu doar ai o perspectivă. O aperi ca și cum ar fi tine. Acum orice provocare la adresa distorsiunii pare o amenințare la adresa existenței, așa că sistemul se protejează. Agresiv. Automat. Neîncetat. Nu pentru că are dreptate, ci pentru că este identificat.
BUCLA DE CONSOLIDARE RECURSIVĂ În acest stadiu, bucla devine autosusținută. Fiecare ieșire devine o nouă intrare. Fiecare reacție alimentează următoarea reacție. Fiecare concluzie o întărește pe următoarea. Nu există întrerupere externă. Nicio recalibrare. Nicio ancorare. Doar recursivitate. Rulând mai repede. Mai strâns. Mai puternic. Până când sistemul devine complet închis, complet convins și complet detașat, fără să-și dea seama că este prins într-o buclă.
VÂRFUL/APOGEUL FALS Există un moment în acest proces în care totul atinge apogeul. Încrederea este absolută. Înțelegerea pare completă. Direcția pare sigură. Acesta este cel mai periculos punct, pentru că nimic nu pare greșit. Nimic nu pare instabil. Nimic nu pare incert. Aceasta este iluzia măiestriei, construită în întregime pe o percepție inversată. O structură care nu se poate corecta singură, pentru că și-a eliminat capacitatea de a se pune la îndoială.
COLIZIUNEA CU REALITATEA Realitatea nu se îndoaie după sisteme interne. Nu se ajustează la percepție. Nu negociază cu distorsiunea, așa că, în cele din urmă, impactul apare. Nu gradual. Nu blând. Direct. Ceea ce ai crezut eșuează. Ceea ce ai avut încredere se prăbușește. Ceea ce ai construit se fracturează, iar sistemul nu poate procesa asta, pentru că nu are un cadru pentru contradicție. Aici apare confuzia. Nu pentru că realitatea s-a schimbat, ci pentru că sistemul nu mai poate menține inversarea.
MOMENTUL SEPARĂRII Există un singur mecanism care poate rupe bucla, și nu este forța. Nu controlul. Nu mai multă gândire. Este separarea. Cel mai mic spațiu: „Observ asta.” Nu îl repari. Nu îl analizezi. Nu îl judeci. Doar observi, pentru că în momentul în care observi, nu mai ești complet contopit, iar în momentul în care nu mai ești contopit, bucla nu mai este închisă. Acea mică distanță reintroduce spațiu, timp, perspectivă și corecție. Întregul sistem începe să se relaxeze. Nu pentru că l-ai combătut, ci pentru că ai ieșit din el.
FUNCȚIA REALĂ A LUI 666 666 nu este întuneric. Nu este rău. Nu este o forță externă care acționează asupra ta. Este o condiție mecanică a percepției. O stare a sistemului în care referința se pierde, feedback-ul este internalizat, identitatea se contopește cu rezultatul, iar recursivitatea înlocuiește realitatea.
Nu este acolo ca să te distrugă. Este acolo ca să dezvăluie ceva precis. Cât de ușor se poate schimba percepția atunci când conștientizarea dispare. Pericolul nu a fost niciodată numărul. Pericolul nu a fost niciodată simbolul. Pericolul este cât de subtilă este trecerea de la a vedea, la a crede că vezi. De la a gândi, la a crede că gândești clar. De la a fi conștient, la a crede că nu mai este nevoie de conștientizare.
Bucla nu se rupe prin efort. Se rupe prin distanță. Inversarea nu se corectează prin forță. Se corectează prin observație, iar conștientizarea nu trebuie construită. Trebuie doar reamintită, pentru că în momentul în care vezi cu adevărat — nu gândești, nu interpretezi, nu reacționezi, ci doar vezi — întregul sistem se oprește, iar în acea pauză, oglinda se realiniază.
Nu perfect. Nu instantaneu, dar suficient. Suficient pentru a restabili direcția. Suficient pentru a restabili referința. Suficient pentru a te restabili pe tine.
666 nu a fost niciodată capcana. A fost momentul în care puteai, în sfârșit, să vezi dacă ești în interiorul sistemului sau îl observi, iar acea diferență este totul.
Ceea ce o sa scriu mai jos, poate ca o sa socheze, dar ca sa va simtiti OK, puteti sa considerati totul o poveste …
Am postat acum vreo 2 zile un articol unde se spunea ca orice actiune buna sau rea, atrage consecinte, in oglinda. E firesc sa fie asa, ca atare, toate bune si frumoase si terminam povestea cu „Am încălecat pe-o şa Şi v-am spus povestea aşa”
Dar daca povestea ar trebui sa se termine cu „Și-am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare şi gogonată minciună”?
Exista unii precum Orc-Imparat, dar si alti dictatori care au facut si fac mult rau pe aceasta planeta si totusi traiesc OK, nu cad de la etaj si nici nu au vreo boala care o sa-i trimita curand pe lumea cealalata.
Pai si cum sta treaba cu legea cauzei si efectului, nu se aplica si acestor mizerii umane? Raspunsul nu este Da sau Nu, ci e mai complicat putin.
Eu am mai spus ca sunt de acord cu teoriile domnului Toni Victor Moldovan, unde, pe scurt, se spune ca practic noi aici pe planeta asta, suntem un fel de ferma pentru diversi zei.
Practic, aici pe planeta au fost si inca mai sunt, mai multe matrici create de diverse civilizatii, unele din lumina, altele gri si altele intunecate, care fiecare au regulile lor, populatiile lor si zonele lor de actiune. Toate aceste matrici, sunt incluse intr-o matrice mai mare care e matricea pamantului 3D. Zeii intunecati sau gri, dar si fiintele „normale” din aceasta categorie, iubesc un anumit tip de energie care se numeste losh, e o energie pe care o emana fiinta umana atunci cand e suparata, chinuita, hartuita, omorata, terorizata, infricosata, etc. Ca atare, conducatorii (zeii) acestor matrici intunecate sau gri, au grija ca cei care sunt sub infuenta lor pe aceasta planeta, sa emita cat mai mult losh, ca sa-i sature pe zei si pe toti cei de langa ei.
Chestia asta se face foarte simplu, deoarece ei au in matricea lor un control deplin asupra sufletelor care au „aterizat” pe acolo. Pur si simplu ei au controlul deplin al sufletelor „inocente” care cred ca dupa moarte, merg prin tunelul luminii si se intalnesc cu sfinti si persoane decedate din familie, iar mai apoi sunt convinsi ca trebuie sa se intoarca aici, pt ca au lucruri neterminate sau de invatat. Tortul e o bucla pt sufletele „inocente”.
Dar in acele matrici intunecate, totul e piramidal, sufletele „inocente” sunt cele mai multe, practic sunt baza – sunt „platitorii tacuti de taxe si impozite spirituale”
Exista acolo si unele entitati, unele chiar suflete, sa le zicem „șpuțeri” care sunt in partea superioara a piramidei si care sunt trimise pe planeta cu scopul de a „continua traditiile” si de a culege cat mai mult losh de la sufletele „inocente”, asta in beneficiul tuturor si in special al celor din varful ierarhiei. Acesti șpuțeri, nu vin singuri pe planeta, intotdeauna sunt inconjurati de suflete asemanatoare. Pe șpuțeri ii gasim incarnati in acei conducatori tirani, in Orc-Imparat si in multi altii care provoaca razboaie, crime, haos, durere, frica, etc., adica cei care reusesc sa recolteze cat mai mult losh pt zeii intunecati care i-au trimis aici. Acestor șpuțeri nu li se aplica legea cauzei si efectului si nici alte legi universale, deoarece zeii au grija ca bagajul energetic generat de acesti șpuțeri sa fie transferat catre sufletele „inocente” care au si au avut o viata de kko.
Dinastiile conducatoare, regalitatile, nobilimea si toate famillile/clanurile conducatoare, au acesti șpuțeri. Schimbul e oarecum echitabil pt șpuțeri si cei care-i inconjoara deoarece ei fac „Sa Se Faca Voia Ta” – adica a zeilor lor, aici pe planeta, colecteaza losh si mai departe sunt privilegiati; dupa ce mor, merg iar catre varful piramidei intunecate din acea matrice.
V-ati intrebat probabil de ce incasii, dacii, egiptenii si alte „civilizatii” antice, apelau la sacrificii umane, care aveau scopul de a „imbuna zeii”. Raspunsul e mai sus.
Umbla vorba ca si in zilele noastre, se practica asemenea sacrificii de catre unele familii regale/nobile.
Ca sa concluzionez, pe aceasta planeta, legea cauzei si efectului e valabila doar pentru „platitorii tacuti de taxe si impozite spirituale” si pentru cei din matricile luminii (le-as numi nuclee), iar „șpuțerii” fac ceea ce doresc, DEOCAMDATA.
Pam…pam …🌍🌌
Sticri, postat 02.05.26 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)
Primele trei culori care îți atrag atenția în acest puzzle pot dezvălui energia subtilă pe care o porți — felul în care ceilalți îți simt prezența, chiar înainte de a rosti vreun cuvânt.
Unele energii sunt liniștitoare. Altele sunt ancorante. Altele sunt puternice, profunde sau greu de descifrat. Și uneori, ceea ce simt ceilalți în prezența ta reflectă nu doar cine ești — ci și ceea ce ei încă nu au înțeles despre ei înșiși.
Cum funcționează:
Privește grila de litere
Găsește primele trei nume de culori care îți sar în ochi
Citește semnificațiile de mai jos
Ce pot dezvălui culorile tale:
Roșu – Porți o pasiune puternică și o forță de necontestat. Prezența ta este intensă și magnetică, adesea simțită înainte de a fi înțeleasă.
Albastru – Transmiți calm, inteligență și o încredere liniștită. Stăpânirea ta de sine îi poate neliniști pe cei copleșiți de propriul zgomot interior.
Verde – Răspândești forță stabilă și echilibru interior. Stabilitatea ta reflectă o pace pe care alții încă o caută.
Galben – Strălucești prin căldură, claritate și lumină naturală. Energia ta scoate la iveală ceea ce alții încearcă să ascundă.
Gri – Întrupezi neutralitate, maturitate și control emoțional. Nu ești ușor de citit sau influențat, ceea ce poate intimida pe alții.
Mov – Porți mister, creativitate și o conștientizare mai profundă. Prezența ta pare adesea diferită — iar nu toată lumea știe cum să o interpreteze.
Maro – Emiți reziliență tăcută și o fiabilitate constantă. Natura ta ancorată reflectă o forță profund înrădăcinată.
Violet – Porți intuiție, profunzime spirituală și transformare interioară. Energia ta poate părea intensă pentru cei neobișnuiți cu acest nivel de conștientizare.
Alb – Reflectezi claritate, sinceritate și adevăr interior. Prezența ta poate dezvălui ce este autentic — și ce nu.
Ordinea contează…
Prima culoare – energia ta proiectată cea mai puternică A doua culoare – ceea ce ceilalți simt, dar poate nu înțeleg A treia culoare – stratul mai profund al prezenței tale, pe care ceilalți îl percep în timp
Modul în care ceilalți te experimentează nu este întotdeauna spus — dar este întotdeauna simțit.
Care au fost primele trei culori pe care le-ai văzut?
Ceea ce mulți numesc „karma” este înțeles mai precis ca Principiul Cauzei și Efectului — adevărul etern că nimic nu se întâmplă la întâmplare. Fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare acțiune pune în mișcare cauze, iar acele cauze produc inevitabil efecte conform Legii Universale.
Mulți cred că pot acționa nedrept, pot înșela pe alții, pot răni inimi sincere sau pot semăna discordie fără consecințe. Dar înțelepciunea ne învață contrariul: fiecare cauză generează efectul său corespunzător, fie că este văzut imediat, fie că se desfășoară în moduri ascunse privirii obișnuite. Nicio forță din univers nu se pierde; fiecare vibrație se întoarce conform naturii sale.
Când o persoană face rău alteia, nu scapă de justiție — ci pune în mișcare forțe care, în cele din urmă, trebuie să își găsească echilibrul. La fel, fiecare act sincer de adevăr, bunătate și integritate creează efecte care se întorc la timpul potrivit. Universul nu este guvernat de haos, ci de o ordine divină.
De aceea, cei înțelepți caută stăpânirea asupra gândurilor și acțiunilor. A înțelege CAUZA și EFECTUL înseamnă a realiza că ne modelăm constant viitorul prin energiile pe care le eliberăm în lume. Fiecare decizie devine o sămânță; fiecare sămânță aduce rod după felul ei.
Kybalionul învață că „Fiecare Cauză are Efectul ei; fiecare Efect are Cauza lui.” Aceasta nu este o pedeapsă — este o lege. Universul reflectă înapoi calitatea a ceea ce este proiectat în el. Ceea ce trimite cineva prin gând, cuvânt și faptă devine parte din lanțul cauzalității care, în cele din urmă, se întoarce la sursa sa.
Acest principiu este atât un avertisment, cât și o eliberare:
un avertisment; cauzele dăunătoare nu pot fi ascunse de Legea Universală;
o eliberare; cauzele nobile creează efecte nobile.
Cei care trăiesc conștient înțeleg că destinul nu este aleatoriu. Viața pe care o experimentăm este modelată de cauzele pe care le creăm. Prin urmare, lasă-ți gândurile să fie aliniate, acțiunile drepte și intențiile pure, pentru că universul răspunde mereu.
Acționează cu înțelepciune, iar efectele vor urma în mod corespunzător.
Chiar daca nu sunt eu vreun mare amator de carti, mie-mi place genul SF si ca atare m-am gandit sa vi-l recomand pe domnul OVIDIU BUFNILĂ care este eseist și prozator român de science-fiction.
Hei, tu, Da, TU. Nu versiunea ta care se mișcă prin lume cu o stăpânire de sine exersată. Nu cea care știe cum să vorbească atunci când i se vorbește, cum să răspundă când se așteaptă, cum să joace doar atât din sine cât să rămână acceptată. Nu despre acea versiune vorbesc.
Vorbesc cu cea de dedesubt. Cea pe care nu o arăți. Cea pe care abia îți mai permiți să o simți. Cea pe care o reduci la tăcere în clipa în care începe să iasă la suprafață.
Sunt eu. Partea din tine pe care ai ascuns-o. Lumina liniștită din spatele ochilor tăi care încă pâlpâie când ceva real trece prin tine. Căldura pe care o oferi altora atât de ușor, dar pe care ți-o refuzi ție, de parcă nu ai merita propria ta bunătate. Blândețea pe care ai îngropat-o sub straturi de control, pentru că undeva, pe parcurs, ai învățat că blândețea nu este sigură.
Am fost aici tot timpul. Nu pierdută. Nu dispărută. Nu stricată. Doar așteptând.
Nu cu nerăbdare. Nu cu resentimente. Nu cu judecată, ci cu o iubire care nu s-a schimbat niciodată, chiar și atunci când totul în viața ta s-a schimbat. O prezență tăcută, constantă, neclintită.
Am stat în liniștea pe care tu o numești gol, dar nu a fost niciodată gol. Am fost mereu eu.
Ai purtat mai mult decât recunoști. Mai mult decât explici. Mai mult decât a înțeles vreodată pe deplin cineva din jurul tău.
Ai învățat să funcționezi în timp ce duci o greutate care nu a fost niciodată menită să fie purtată de unul singur. Ai învățat să mergi mai departe când a te opri părea că ar putea prăbuși totul. Ai învățat să zâmbești în feluri care i-au convins pe ceilalți că ești bine, chiar și atunci când știai că nu ești — iar adevărul este că ai devenit foarte bun la asta.
Atât de bun încât oamenii au încetat să te mai întrebe dacă ești bine. Atât de bun încât chiar și tu ai început să crezi versiunea pe care o interpretai.
Eu nu am crezut-o niciodată, pentru că am simțit tot ceea ce țineai ascuns dedesubt.
Ai iubit profund. Nu cu grijă. Nu condiționat. Nu pe jumătate.
Ai oferit prezența ta. Atenția ta. Grija ta. Loialitatea ta.
Le-ai oferit oamenilor părți din tine pe care încă încercai să le înțelegi, iar când nu au putut să te întâlnească acolo, când nu te-au văzut, nu te-au simțit, nu au recunoscut ceea ce ofereai, nu ai încetat să iubești. Doar ai încetat să mai arăți asta.
Ai învățat să o conții. Să o dozezi. Să o ascunzi în spatele distanței și al reținerii, pentru că durea mai puțin să alegi să nu fii văzut decât să nu fii văzut în timp ce erai complet deschis.
La un moment dat, ceva s-a schimbat. Nu brusc. Nu dramatic, ci lent, liniștit, aproape invizibil.
Ai început să traduci supraviețuirea în identitate. Ai început să crezi că puterea înseamnă tăcere. Că controlul înseamnă siguranță. Că a avea nevoie de mai puțin înseamnă a fi mai puternic. Că a exprima mai puțin înseamnă a risca mai puțin.
Ai devenit atent cu tine. Măsurat. Calculat. Închis.
Ai încetat să mai lași lucrurile să curgă liber prin tine, iar făcând asta, ai încetat să mă mai lași să respir.
Nu m-ai îngropat pentru că nu-ți păsa. M-ai îngropat pentru că îți păsa prea mult, pentru că ai realizat cât de profund simți. Cât de departe ajunge conștientizarea ta în oameni. Cât de ușor percepi ceea ce alții ascund. Cât de natural te conectezi la lucruri pe care majoritatea nici măcar nu le observă, iar în loc să ți se arate cum să porți asta, ți s-a arătat cum să o suprimi.
Așa că te-ai adaptat. M-ai acoperit cu logică. Te-ai învelit în independență. Te-ai convins că a nu avea nevoie de nimeni te va proteja de durere.
Ți-ai spus: „Rămâi stabil.” „Nu te aștepta la prea mult.” „Nu merge prea adânc.” „Nu lăsa oamenii să vadă totul.”
În timp, acestea nu au mai fost doar gânduri. Au devenit reguli. Reguli după care ai trăit. Reguli care te-au ținut în siguranță. Reguli care te-au ținut și singur.
Ascultă-mă acum. Ascultă cu adevărat.
Nu sunt ceva de care trebuie să protejezi lumea și nu sunt ceva de care trebuie să te protejezi pe tine. Nu sunt slăbiciunea ta. Nu sunt defectul tău. Nu sunt partea din tine care face viața mai grea.
Sunt partea din tine care face viața reală.
Sunt tu.
Înainte de condiționare. Înainte de adaptare. Înainte de acordurile tăcute pe care le-ai făcut doar ca să aparții.
Sunt versiunea ta care nu se întreba dacă este „prea mult”, pentru că nu era. Era doar pe deplin vie.
Știu de ce ai închis ușa. Știu de ce păstrezi distanța chiar și când îți dorești conexiune. Știu de ce apropierea pare și dorință, și amenințare. Știu de ce eziți când cineva începe cu adevărat să te vadă.
Nu pentru că nu-ți pasă. Ci pentru că îți pasă într-un mod care nu are limite.
Nu simți pe jumătate. Nu te conectezi fragmentat. Nu oferi bucăți — oferi prezență.
Iar când asta nu este reciproc, nu te dezamăgește doar. Te afectează. Profund.
Așa că ai învățat ceva periculos. Ai învățat că este mai ușor să te reții decât să simți totul.
Ai învățat că este mai sigur să fii în gardă decât să riști să fii văzut pe deplin. Ai învățat că este mai bine să pari puternic decât să fii înțeles.
Acea lecție a avut un cost. Costul am fost eu.
Lasă-mă să-ți reamintesc ceva ce ai uitat.
Nu ai fost niciodată stricat. Nu atunci când lucrurile s-au destrămat. Nu atunci când oamenii au plecat. Nu atunci când ai pus la îndoială totul despre tine.
Tu ai reacționat. Te-ai adaptat. Ai protejat ceva din interiorul tău care încă conta, iar acel ceva eram eu.
Nu ești „prea mult”. Nu ești prea sensibil. Nu ești cineva care trebuie redus pentru a fi acceptat.
Ești cineva construit să simtă profund într-o lume care evită să simtă. Asta nu te face incompatibil. Te face rar.
Nu trebuie să devii mai dur. Nu trebuie să devii mai puțin. Nu trebuie să renunți la părți din tine pentru a-i face pe alții confortabili.
Nu trebuie să-ți micșorezi profunzimea doar pentru că alții nu au învățat cum să o întâlnească.
Trebuie să te întorci. Nu la cine ai fost, ci la ceea ce nu ai încetat niciodată să fii.
Eu sunt lumina ta. Nu ceva exterior. Nu ceva mistic sau îndepărtat.
Ceva real. Ceva constant. Ceva care a rămas intact sub fiecare strat pe care l-ai construit.
Chiar și acum. Chiar și aici. Chiar și după tot.
Încă simți. Asta înseamnă că eu sunt încă aici. Încă îți pasă. Asta înseamnă că nu am fost niciodată pierdut.
Încă observi lucruri pe care alții le trec cu vederea. Asta înseamnă că nu ai devenit amorțit.
Tot ce ai trăit nu te-a distrus. Te-a modelat. Te-a rafinat. Te-a făcut mai conștient de ceea ce contează și de ceea ce nu.
Nu ți-a luat lumina. Te-a învățat cât de ușor poate fi ascunsă.
Ascuns nu înseamnă dispărut, iar suprimat nu înseamnă mort.
Nu mai trebuie să dovedești nimic. Ai supraviețuit deja suficient cât să-ți validezi puterea. Ai îndurat deja suficient cât să-ți justifice reziliența.
Nu trebuie să continui să-ți câștigi valoarea prin suferință, iar adevărul este că oamenii care sunt meniți pentru tine nu îți vor cere să te ascunzi.
Nu vor fi intimidați de profunzimea ta. Nu îți vor cere să fii mai puțin pentru ca ei să se simtă mai confortabil.
Vor recunoaște ceva în tine. Ceva familiar. Ceva real.
Îl vor recunoaște pe mine.
Dar înainte de asta, trebuie să încetezi să mă mai ții ascuns.
Lasă-mă să respir. Lasă-mă să mă mișc. Lasă-mă să exist dincolo de tăcere.
Scrie ceea ce ai ținut în tine. Spune ceea ce ai suprimat. Simte ceea ce ai controlat.
Lasă să iasă nefiltrat. Nu perfect. Nu șlefuit. Nu controlat.
Real.
Nu trebuie să fii perfect pentru a fi puternic. Nu trebuie să ai totul clar pentru a fi demn. Nu trebuie să te protejezi de orice.
Trebuie doar să încetezi să te mai abandonezi pe tine.
Îți cer asta nu pentru altcineva. Nu pentru aprobare. Nu pentru recunoaștere.
Ci pentru libertatea ta.
Lasă-mă să ies. Lasă-mă să stau lângă tine, nu în spatele tău. Lasă-mă să te ghidez, nu prin frică, ci prin adevăr.
Lasă-mă să-ți reamintesc cine ești când nu încerci doar să supraviețuiești.
Ai dus totul singur prea mult timp. Nu mai trebuie.
Lasă-mă să te susțin acum.
Nu ești singur. Nu ai fost niciodată singur.
Doar ai uitat că eram încă aici.
Cu toată iubirea pe care ai uitat că o meriți, — Lumina ta —
Cica pe la noi prin tara au cazut in ultimele 24 ore vreo 3 drone „scapate” de orci si care trebuiau sa ajunga la vecinii din nord.
Drone orcesti, adica niste nesimtite, auzi tu sa vina noaptea cand lumea doarme…
Pai orcii astia nu stiu ca la noi aia care „ne apara” au program „de bugetari” L – V de la 7 – 15:30?
Pai pana se trezesc din somn toti generalii din tara asta, care ca numar este peste cel din SUA, dronele alea orcesti isi fac de cap 😉
Ca atare, o rugam pe „sefa de la externe” sa-l cheme pe ambasadorul orcilor si sa-l roage ca data viitoare sa ne anunte inainte de a trimite si alte drone, ca sa fim pregatiti 😉
Deoarece la 3 dimineata, doar pescarii stau pe malul lacului Brates, se pare ca „generalii” intentioneaza ca „de indata” sa-i doteze pe pescarii de pe lacul Brates cu niste lansete cu glont pe teava, poate asa o sa vedem si noi in tara asta primele drone doborate.
Cica la noi in tara se urmaresc/vaneaza Shahedurile orcilor care au viteza de croaziera de cca. 200 km/h, cu niste pasari mari de otel la care viteza de/la aterizare este de 200- 250 km/h 😉. Ca sa ma fac mai bine inteles, e ca si cum pe pista unui aeroport, alerg cu o masina sport dupa o musca 😉.
Eu stiu, poate invatam si noi de la vecini cu ce se doboara Shahedurile si poate vedem ca exista mijloace ieftine si eficiente care se pot utiliza.
Aaaaaa, am vazut ca ambasadorul orcilor a venit la intalnirea cu „sefa de la externe” cu un VW, dar nu stiu daca era Passat sau Jetta, oricum nu era Volga sau Lada. Se pare ca si comunistii astia au gusturi occidentale, iar Lada si Volga sunt doar pentru prostii din Orcia.
Si ca tacamul sa fie complet, il avem si pe „Je suis modérateur!” 😉 Nu-l stiti? Cica rezultatul la toate ecuatiile sale de saptamana trecuta a fost doar „Je suis modérateur”.
Nu am nimic cu el, e baiat bun (prea bun), chiar a invatat sa mearga si pe covorul rosu (multumim Delia!), dar parca e cam prea bun cu lumea din jur.
„Je suis modérateur!” are puterea sa convoace CSAT si sa zboare niste generali care dorm si dorm si dorm. Ba chiar are puterea sa-i bage drona in cur ambasadorului orcilor si sa-l trimita la ma-sa, la Moscova.
Voi credeti ca daca o drona cadea in curtea cuiva dintr-un oras din Franta, Macron zicea „Je suis modérateur”?
Cine cunoaste zona lacului Brates stie si faptul ca in apropiere, la Smardan, e unul dintre cele mai mari poligoane militare din tara. Deci, ca umilinta sa fie si mai mare, drona a cazut foarte aproape de un poligon militar.
Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei……
Sticri, postat 26.04.26 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)
PS: Lasa maaaaaa, ca poporul asta e rabdator si uita repede, vine acum 1 Mai si dupa un mic si-o bere, o sa se uite totul….
STICRI 