Situatia planetara 2026

In cuvinte foarte simple despre ceea ce se intampla acum in lume. Este un fel de sinteza de sinteza.

Exista doua influente externe omenirii, cu baze insa in interiorul lumii umane, care au un rol foarte important de jucat in transformarile planetare.

1. Influenta negativa: sustinuta de ET negativi, avand ca baza reprezentantii lor intrupati si oameni si entitati corupte spiritual

2. Influenta pozitiva: sustinuta de Ierarhia Cereasca si ET benevolenti, avand ca baza suflete intrupate, cu misiuni speciale pe Pamant

Aceste doua influente au un factor comun: In acord cu energiile celeste ce se revarsa la acest sfarsit de ciclu cosmic pe Pamant, ele doresc o unire a natiunilor si o conducere planetara.

Exista insa o imensa diferenta in intentia lor si in modul de realizare.

  • Influenta negativa doreste sa captureze si sa contina evolutia umanitatii intr-o societate 4D in serviciu catre sine, controlata tehnologic foarte strict, in care oamenii vor avea zona de confort, o colivie aurita, dar vor lucra pentru controlori. Sufletul uman nu va putea evolua peste planul mental in aceasta societate. O vedem deja cum se infiripa in majoritatea societatilor, mai ales in cele ale marilor puteri. Tehnologia unei astfel de societati are un aspect disruptiv, avand realmente capacitatea de a distruge mediul natural si a il inlocui cu surogate.

Pentru aceasta, exista un plan sofisticat de uniformizare fortata a natiunilor si oamenilor, sub controlul unor cercuri nevazute fizic dar manifestate prin tehnologie de supraveghere si coercitie si reguli stricte. Vedem deja aceasta tendinta.

  • Influenta pozitiva este si ea interesata de o societate planetara, dar realizata armonios, natural, pastrand specificul diverselor culturi si asambland contributia fiecarei natiuni in directia pacii, cooperarii si interesului comun aliniat cu Legile Divine. Viziunea este a unei societati predominant 4D in serviciu catre Intreg, dar care include spiritualitate inalta, 5D, 6D si 7D. Valorile spirituale sunt forta motrice a unei astfel de societati, iar tehnologia este una a campurilor armonizante, asigurand nu numai functionalitate practica, dar si energii vitalizante.

Un factor cheie in evolutia intr-o directie sau alta este marea masa adormita a umanitatii. Prin manipulare, aceasta masa genereaza o uriasa energie favorabila unei societati distopice, camuflate in poleiala de suprafata.

Un alt factor cheie privind directia evolutiei umane este reprezentat de energiile de frecventa inalta ce vin in continuare din Centrul Galactic, cu amplitudine mare inca un deceniu, dupa care incep sa scada pana spre sfarsitul secolului, cand iesim din aceasta raza galactica.

Intre factorii de mai sus se petrece o coliziune, care determina o agitatie a liniilor temporale intr-o directie sau in cealalta.

Procesul este foarte delicat, de aceea, in ultimii ani (cu exceptia anului 2020) aceste energii au fost ponderate pentru a evita colapsul societatii umane si o eventuala conflagratie mondiala. De asemenea, fortele benevolente, desi au un plan de contingenta in cazul in care lucrurile scapa de sub control, nu au totusi un parcurs sculptat in repere temporale privind ceea ce urmeaza, ci lucreaza din aproape in aproape.

Exista insa un orizont de timp si putem vedea incepand de anul trecut o accelerare semnificativa a energiilor. La un moment dat, presiunea Luminii in acest camp dens va genera probabil evenimente rapide, iesite din orice tipar pe care omul obisnuit il poate recunoaste, desi, pentru semintele stelare este posibil sa aiba deja vu din alte misiuni de pe alte planete.

Asa cum am spus intr-un mesaj recent, liderii mondiali sunt influentati sa genereze acea situatie distopica, acea linie temporala negativa din perspectiva noastra. Exista insa cel putin unul care este mai putin previzibil si a devenit mult mai eficient. El este cheia vulnerabilitatii planurilor intunecate, dar este posibil inca sa fie corupt sau inlaturat. Nu este un sfant si nici foarte moral, dar unele din lucrurile pe care le face pot genera o vascularizare energetica in bariera de frecvente, ceea ce poate deschide calea unui aflux si mai mare de energii transformatoare si colapsul directiei negative.

Ceea ce se intampla acum nu trebuie judecat din perspectiva unei morale pe metru patrat sau a unei ideologii. Conteaza directia si ruperile ritmului negativ. In esenta, nici unul dintre liderii actuali nu va putea functiona in aceasta pozitie in noua societate 4D, nici in varianta pozitiva, nici in cea negativa.

Indiferent de ceea ce vedeti in lume, nu uitati ca traim vremuri de exceptie si ca evolutia spirituala accelerata este darul din spatele agitatiei lumii. Dramele exterioare pot distrage sau pot sa va readuca inspre interiorul vostru acolo unde se afla cu adevarat Imparatia Cerurilor.

Cand toate acestea vor trece si se vor linisti, o noua lume se va naste. Sa fim cu totii acolo si sa contribuim la nasterea ei in Lumina.


Text preluat prin amabilitatea domnului Adrian Pascanu

Sursa: https://albastruarcturian.wordpress.com/2026/01/05/situatia-planetara-2026/

Sticri, postat 06.01.26 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)

FRICA ESTE UN SEMNAL, NU O COMANDĂ (Fear Is A Signal, Not A Command – by Jason Gray)

De: Jason Gray

2026/01/05 (6026 A.L)
07:11 (GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA

Cei mai mulți oameni cred că frica este ceva ce trebuie eliminat.

O tratează ca pe un dușman, un defect, o slăbiciune care trebuie depășită sau evitată.

Această neînțelegere ruinează vieți în tăcere.

Frica nu este problema.

Ascultarea/obediența față de frică este.

Frica este un semnal.

Este informație care se mișcă prin corp.

Indică incertitudine, risc, expunere sau necunoscut.

Frica nu știe ce să facă cu aceste lucruri.

Știe doar să alerteze.

Când frica este confundată cu autoritatea, devine un tiran.

Cei mai mulți oameni nu observă momentul în care frica trece această linie.

Se întâmplă rapid și invizibil.

Apare o senzație — strângere în piept, contracție în stomac, accelerarea gândurilor — și aproape imediat mintea începe să traducă senzația în instrucțiuni.

Nu spune asta.

Nu merge acolo.

Nu aștepta.

Nu risca.

Rezolvă asta acum.

Ieși.

Dovedește.

Ascunde-te.

În acel moment, frica nu mai informează.

Ea dirijează, iar viața ta începe să se micșoreze.

Ruptura începe atunci când frica este tratată ca adevăr.

Frica este convingătoare pentru că pare urgentă.

Vorbește în termeni absoluți.

Comprimă timpul.

Încadrează totul în extreme.

Îți spune că ceva trebuie rezolvat acum, înainte ca claritatea să aibă șansa să apară.

Frica nu pune întrebări.

Frica emite avertismente, iar avertismentele par responsabile.

Așa ajung oamenii să aibă mai multă încredere în frică decât în propriul lor discernământ.

Confundă anxietatea cu intuiția.

Confundă tensiunea cu înțelepciunea.

Cred că, dacă ceva pare înfricoșător, trebuie să fie periculos.

Frica nu este o măsură a pericolului.

Este o măsură a necunoscutului.

Frica reacționează nu doar la amenințări, ci și la creștere.

Nu doar la risc, ci și la adevăr.

Nu doar la pericol, ci și la libertate.

De aceea frica se intensifică adesea chiar înainte ca ceva semnificativ să se schimbe.

Când ești pe punctul de a stabili o limită, apare frica.

Când ești pe punctul de a spune adevărul, apare frica.

Când ești pe punctul de a înceta să te prefaci, apare frica.

Când ești pe punctul de a ieși dintr-un rol vechi, apare frica.

Frica nu face diferența între vătămare și transformare.

Ea detectează doar expunerea.

De aceea atât de mulți oameni rămân blocați, spunându-și că sunt precauți.

Nu sunt precauți.

Sunt guvernați.

Frica devine un conducător tăcut.

Dictează ce eviți.

Dictează ce amâni.

Dictează ce tolerezi.

Dictează ce nu încerci niciodată.

În timp, acest lucru creează o viață definită mai puțin de alegeri și mai mult de evitare.

Oamenii nu urmăresc ceea ce contează, ci ceea ce pare sigur.

Siguranța, atunci când este definită de frică, devine un loc foarte mic.

Așa ajung oamenii să se trezească ani mai târziu simțind regret, fără să știe exact când au cedat teren.

Nu a fost o singură mare decizie.

Au fost sute de mici acte de ascultare.

Frica spune: Nu încă.

Frica spune: Fii atent.

Frica spune: Vei pierde ceva.

Frica spune: Nu îți poți permite asta — și, încet, viața se strânge în jurul acelor instrucțiuni.

Nu pentru că frica este rea.

Ci pentru că frica este limitată.

Frica nu are viziune.

Frica nu are răbdare.

Frica nu are simțul proporției.

Frica nu poate vedea cine ai putea deveni dacă nu o asculți.

Reorientarea începe atunci când frica este repoziționată.

Frica trebuie simțită, dar nu urmată.

În momentul în care apare frica, cei mai mulți oameni se grăbesc să scape de ea — prin distragere, reasigurare, acțiune sau evitare.

De frică nu trebuie să scapi.

Trebuie să o ții în frâu .

Când ții frica fără să o asculți, se întâmplă ceva important.

Corpul învață că frica este suportabilă.

Sistemul nervos învață că senzația nu este o catastrofă.

Mintea învață că urgența nu este autoritate.

Frica începe să-și piardă dominația.

Aceasta nu este curaj.

Aceasta este claritate.

Curajul încă tratează frica ca pe ceva ce trebuie depășit.

Claritatea vede frica așa cum este: o stare temporară, nu un verdict.

Când fricii i se permite să existe fără a fi promovată la rang de comandă, ea se schimbă adesea.

Se înmoaie.

Dezvăluie ce proteja.

Uneori dispare complet.

Alteori rămâne, dar nu mai controlează.

Așa se întoarce autoritatea.

Autoritatea nu vine din eliminarea fricii.

Autoritatea vine din a rămâne prezent în timp ce frica vorbește și alege oricum.

O persoană cu autoritate poate simți frica și totuși să acționeze.

Poate simți frica și totuși să aștepte.

Poate simți frica și totuși să rămână tăcută.

Nu confunda disconfortul cu pericolul.

Așa arată maturitatea.

Nu lipsa fricii, ci discernământul sub presiune.

Pe măsură ce frica își slăbește strânsoarea, viața se extinde.

Încetezi să te abandonezi pe tine pentru a rămâne confortabil.

Încetezi să negociezi cu rezultate imaginare.

Încetezi să ceri permisiunea fricii pentru a trăi onest.

Începi să te îndrepți spre ceea ce este adevărat, în loc să fugi de ceea ce este inconfortabil.

Frica încă apare, dar nu mai decide — și asta schimbă totul.

Frica are voie să vorbească, dar nu mai are voie să decidă.

Jason Gray


–textul original in limba engleza–

Fear Is A Signal, Not A Command

By: Jason Gray

2026/01/05 (6026 A.L)
0711(GMT-6)
WINNIPEG, MANITOBA, CANADA

Most people believe fear is something to eliminate.

They treat it like an enemy, a flaw, a weakness to overcome or outrun.

This misunderstanding quietly ruins lives.

Fear is not the problem.

Obedience to fear is.

Fear is a signal.

It is information moving through the body.

It points to uncertainty, risk, exposure, or the unknown.

Fear does not know what to do about those things.

It only knows how to alert.

When fear is mistaken for authority, it becomes a tyrant.

Most people do not notice the moment fear crosses that line.

It happens quickly and invisibly.

A sensation arises, tightness in the chest, contraction in the stomach, acceleration of thought, and almost immediately, the mind begins translating sensation into instruction.

Do not say that.

Do not go there.

Do not wait.

Do not risk it.

Fix this now.

Get out.

Prove yourself.

Hide.

At that moment, fear is no longer informing.

It is directing, and life begins to shrink.

The fracture begins when fear is treated as truth.

Fear is persuasive because it feels urgent.

It speaks in absolutes.

It compresses time.

It frames in extremes.

It tells you that something must be handled now, before clarity has a chance to arrive.

Fear does not ask questions.

Fear issues warnings, and warnings feel responsible.

This is how people come to trust fear more than their own discernment.

They confuse anxiety with intuition.

They mistake tension for wisdom.

They believe that if something feels frightening, it must be dangerous.

Fear is not a measure of danger.

It is a measure of unfamiliarity.

Fear reacts not only to threats, but to growth.

Not only to risk, but to truth.

Not only to danger, but to freedom.

This is why fear often intensifies right before something meaningful changes.

When you are about to set a boundary, fear appears.

When you are about to tell the truth, fear appears.

When you are about to stop pretending, fear appears.

When you are about to step out of an old role, fear appears.

Fear does not distinguish between harm and transformation.

It only detects exposure.

This is why so many people remain stuck while telling themselves they are being cautious.

They are not being cautious.

They are being governed.

Fear becomes a quiet ruler.

It dictates what you avoid.

It dictates what you delay.

It dictates what you tolerate.

It dictates what you never attempt.

Over time, this creates a life defined less by choice and more by evasion.

People do not pursue what matters, they pursue what feels safe.

Safety, when defined by fear, becomes a very small place.

This is how people wake up years later feeling regret without knowing exactly when they gave up ground.

It was not one big decision.

It was hundreds of small obediences.

Fear says, Not yet.

Fear says, Be careful.

Fear says, You will lose something.

Fear says, You cannot afford this, and slowly, life contracts around those instructions.

This is not because fear is evil.

It is because fear is limited.

Fear has no vision.

Fear has no patience.

Fear has no sense of proportion.

Fear cannot see who you might become if you do not listen to it.

The reorientation begins when fear is repositioned.

Fear must be felt, but not followed.

The moment fear arises, most people rush to escape it, by distraction, reassurance, action, or avoidance.

Fear does not need to be escaped.

It needs to be held.

When you hold fear without obeying it, something important happens.

The body learns that fear is survivable.

The nervous system learns that sensation is not catastrophe.

The mind learns that urgency is not authority.

Fear begins to lose its dominance.

This is not bravery.

This is clarity.

Bravery still treats fear as something to overcome.

Clarity sees fear for what it is, a temporary state, not a verdict.

When fear is allowed to exist without being promoted to command, it often changes.

It softens.

It reveals what it was protecting.

Sometimes it fades entirely.

Sometimes it remains, but no longer controls.

This is how authority returns.

Authority does not come from eliminating fear.

Authority comes from staying present while fear speaks, and choosing anyway.

A person with authority can feel fear and still act.

They can feel fear and still wait.

They can feel fear and still remain silent.

They do not confuse discomfort with danger.

This is what maturity looks like.

Not fearlessness, but discernment under pressure.

As fear loosens its grip, life expands.

You stop abandoning yourself to stay comfortable.

You stop negotiating with imagined outcomes.

You stop asking fear for permission to live honestly.

You begin moving toward what is true instead of away from what is uncomfortable.

Fear still appears, but it no longer decides, and that changes everything.

Fear is allowed to speak, but it is no longer allowed to decide.

Jason Gray

https://www.facebook.com/share/p/1DQSkY6RNs/

Sticri, postat 05.01.26 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)

CE SE VA ÎNTÂMPLA CU CEI CARE NU ÎȘI AMINTESC??

Lasă-mă să răspund corect la asta, pentru că mulți dintre voi întreabă în liniște același lucru. Întrebarea era: ce se va întâmpla cu cei care nu reușesc să își amintească?

Vor fi ei prinși în simulare/matrice pentru totdeauna?

Răspunsul scurt este: nu, nu sunt prinși pentru totdeauna, dar sunt prinși într-o buclă. Nu într-o temniță arzândă, nu într-un iad de desene animate cu furci, ci într-un scenariu care se repetă: aceeași sală de clasă, costume diferite. Primești un nume nou, părinți noi, un corp nou, o cultură nouă, dar aceleași tipare nevindecate, aceleași lecții neterminate, aceeași amnezie. Asta este capcana. Nu o singură viață de pedeapsă, ci multe vieți de uitare.

Ceea ce înseamnă cu adevărat „a-ți aminti” — și când spun „a-ți aminti”, nu mă refer la a memora videoclipuri conspiraționiste sau la a colecționa etichete spirituale. A-ți aminti este momentul în care ceva din interiorul tău spune: „Stai puțin, nimic din toate astea nu se simte ca acasă.” Este momentul în care începi să vezi prin scenariu: opțiunile false, războaiele reciclate, religiile care se ceartă între ele, dar care, cumva, servesc aceiași stăpâni.

A-ți aminti este atunci când realizezi: nu sunt doar acest corp. Nu sunt doar acest rol. Am existat înainte de acest loc și voi exista și după el. Rolul întregii rețele (matrice) este să oprească exact acest moment — să te țină ocupat, declanșat emoțional, traumatizat, distras, sedat — orice, numai să nu fii treaz.

Așa că atunci când cineva moare adormit, încă complet identificat cu personajul său, urmează aceleași drumuri astrale bine bătute. Este atras de frică, vinovăție, atașamente neterminate, lumină falsă, voci familiare, și apoi este resetat: nivel nou, același joc.

Acum vine partea înfricoșătoare a întrebării: ce se întâmplă dacă cineva nu se trezește niciodată? Sunt ei blocați aici pentru totdeauna?

În acest sistem, „pentru totdeauna” nu funcționează așa cum credem noi. Nu există un bătrân cu un cronometru care să spună: „Ai avut șansa ta, acum suferă.” Este mai degrabă un mecanism. Gândește-te la el ca la un circuit închis. Atât timp cât conștiința ta continuă să vibreze pe aceeași frecvență — frică, venerarea sistemului, obediență oarbă, lipsă de întrebări, lipsă de amintire — rămâi compatibil cu bucla.

Așa că ești încărcat din nou și din nou, viață după viață, într-un ciclu de distragere și deteriorare. Uneori ești recompensat, alteori pedepsit, mereu reciclat. Din interiorul jocului, asta poate părea o eternitate. Dar din nivelul de deasupra rețelei, este doar un program care nu a fost încă părăsit.

Cei care nu își amintesc nu sunt condamnați. Ei sunt doar reintroduși în sistem.

Ascultă bine această parte: oamenii care sunt terifiați de ideea că ar putea „pica testul” sunt, de obicei, cei care deja îl trec. Dacă urmărești asta, dacă simți că ceva este greșit cu acest loc, dacă ideea de a te întoarce din nou îți face sufletul să se simtă rău — dacă pui sub semnul întrebării zeii, sistemele, scenariile — nu ești unul dintre cei complet adormiți.

Ființele cu adevărat adormite nu întreabă, ele urmează. Ele au încredere în rețea. O apără în clipa în care începi să vezi prin acest spectacol. Aceasta este prima fisură în cușcă.

Conștientizarea este prima cheie. Refuzul de a-ți preda sufletul oricărei măști de autoritate — religioasă, politică, spirituală sau tehnologică — este a doua. Și iubirea — iubirea reală, incomodă, care cere sacrificiu, nu falsa -„iubire și lumină” – de tip New Age , este ceea ce rescrie ruta ta de ieșire.

Moartea nu este evadarea. Și trebuie să spun asta clar, pentru oricine ascultă dintr-un loc întunecat: părăsirea corpului în mod intenționat nu este modul de a ieși din buclă. Asta doar te scoate din personaj în timp ce ești încă confuz, încă rănit, încă programabil. Devii mai ușor de controlat, nu mai liber.

Nu este vorba despre a fugi de viață. Este vorba despre a te trezi în interiorul ei. Despre a face munca aici: a rupe tipare, a alege adevărul în locul confortului, a alege compasiunea în locul cruzimii, a alege să vezi prin minciuni chiar și atunci când te costă. Asta schimbă ceea ce urmează.

Dacă te lupți și te gândești să îți faci rău, te rog să cauți ajutor în lumea reală. Vorbește cu cineva în care ai încredere. Cere sprijin local, pentru că viața ta nu este o greșeală. Este o mutare critică pe tabla de joc.

Așadar, ce se întâmplă când un suflet își amintește în sfârșit? Când moare, nu se agață de vocile care îl cheamă înapoi în sala de clasă. Nu urmărește energia familiară care l-a ținut captiv. Recunoaște teatrul astral, luminile false, porțile false, ghizii reciclați.

Există o altă chemare — o cunoaștere liniștită, care nu cere adorare, nu negociază, nu amenință. Acești oameni nu sunt târâți înapoi; ei aleg. Unii părăsesc complet sistemul. Alții se întorc intenționat ca ajutoare, ca „călători ai rețelei”, ca spărgători de tipare — acei ciudați din fiecare familie care nu s-au potrivit niciodată complet.

Dar ei nu mai sunt aici ca prizonieri. Sunt aici ca chei.

Așadar, ca să răspund corect: nu, nu vor fi prinși în simulare pentru totdeauna, dar vor continua să se învârtă în buclă până când scânteia amintirii se aprinde în interiorul lor. Și poate de aceea pui această întrebare — pentru că, în adâncul tău, simți deja acea scânteie în tine și ești îngrijorat pentru oamenii pe care îi iubești și care nu o simt.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru ei nu este să îi forțezi să se trezească, ci să rămâi treaz tu însuți. Menține-ți frecvența. Spune adevărul când ești ghidat. Iubește-i fără a le hrăni iluziile și parcurge-ți drumul de ieșire atât de clar, încât atunci când va veni timpul lor, lumina ta să fie unul dintre reperele pe care le vor recunoaște.

Deci nu, sufletele care nu își amintesc nu sunt prinse într-o pedeapsă eternă. Dar sunt prinse într-un lucru mult mai subtil și mai periculos: o buclă. Un ciclu conceput să pară întâmplare, coincidență, „doar viață”. Dar, în culise, același scenariu se încarcă din nou și din nou, până când un suflet se trezește în interiorul jocului.

Iată adevărul pe care nimeni nu a îndrăznit să îl spună cu voce tare: uitarea este adevărata închisoare. Nu lumea. Nu corpul. Nu moartea. Uitarea. Pentru că în clipa în care uiți cine ești, devii tot ceea ce sistemul îți spune să fii — un nume, un loc de muncă, o traumă, o credință, un număr într-o buclă care se autoalimentează.

Dar în momentul în care începi să-ți amintești, chiar și cea mai mică scânteie, întregul construct reacționează. Ușile se schimbă, tiparele se rup, bucla începe să crape. Și acolo începe episodul doi.

Dacă episodul unu ți-a arătat ce se întâmplă cu sufletele care nu își amintesc, episodul doi va arăta de ce nu își amintesc, cine le șterge memoria, cum funcționează vălul și cum poate fi spart mecanismul care a ținut omenirea adormită timp de mii de ani.

Aceasta a fost întrebarea.

Episodul doi este răspunsul.

Emspiracy

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=rKWitV1QDug&t=112s

Sticri, postat 03.01.25 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)

✨ LUMINA FALSĂ VS. TREZIREA REALĂ ✨

Lumina falsă este unul dintre cele mai greu de recunoscut lucruri, pentru că la început se simte foarte bine. Sună iubitor. Sună elevat. Promite alinare. Dar, încet și pe nesimțite, îți ia ceva… discernământul.

Lumina falsă spune lucruri precum: „Rămâi pozitiv, nu privi spre întuneric.”, „Ai încredere în mesaj, nu în disconfortul tău.”, „Ești trezit acum, deci nu mai e nevoie să pui întrebări.” Apare adesea în spații spirituale unde totul este iubire și lumină, dar emoțiile reale, furia, durerea și responsabilitatea sunt etichetate drept ego sau vibrație joasă.

Lumina falsă îți spune că răspunsurile sunt în afara ta. La un profesor. O mișcare. O profeție. Un eveniment viitor care va rezolva totul, ca să nu fie nevoie să te schimbi chiar acum.

Trezirea reală este diferită…

Lumina reală nu ocolește durerea… te însoțește/poartă prin ea. Nu îți cere să încetezi să pui întrebări… îți ascuțește capacitatea de a discerne. Nu te face să te simți special pentru ceea ce crezi… te face mai onest cu tine însuți. Nu te deconectează de corpul tău sau de viața ta… te înrădăcinează mai profund în amândouă.

Iată cel mai simplu adevăr pe care îl știu… Dacă ceva îți cere să renunți la autoritatea ta interioară ca să te simți în siguranță, iubit sau „ales”… nu este lumină.

Lumina reală nu te prinde în capcană. Te stabilizează. Te maturizează. Te aduce acasă, la tine însuți.

ZF 🔥

Zachary Fisher


— varianta in limba engleza —

✨ False Light vs Real Awakening ✨

False light is one of the hardest things to spot because it feels good at first. It sounds loving. It sounds elevated. It promises relief. But slowly, quietly, it takes something from you… your discernment.

False light says things like… “Just stay positive, don’t look at the dark.” It says… “Trust the message, not your discomfort.” It says… “You’re awake now, so you don’t need to question this.” It often shows up in spiritual spaces where everything is love and light, but real emotions, anger, grief, and accountability are labeled as ego or lower vibration.

False light tells you the answers are outside of you. In a teacher. A movement. A prophecy. A future event that will fix everything so you don’t have to change right now.

Real awakening is different….

Real light doesn’t bypass pain… it walks you through it. It doesn’t ask you to stop questioning… it sharpens your ability to discern. It doesn’t make you feel special for believing… it makes you more honest with yourself. It doesn’t disconnect you from your body or your life… it roots you deeper into both.

Here’s the simplest truth I know… If something asks you to give up your inner authority to feel safe, loved, or “chosen”… it’s not light.

Real light doesn’t trap you. It steadies you. It matures you. It brings you home to yourself.

ZF 🔥

Sticri, postat 29.12.25 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)

ADEVĂRUL DINAINTEA APARIȚIEI LUI DUMNEZEU / The Truth Before God (by Jason Gray)

Te-au învățat să te închini.

Să te pleci.

Să te temi.

Să ceri iertare pentru faptul că te-ai născut.

Au numit asta adevăr.

Ți-au dat o carte.

Ți-au arătat spre cer.

Au rostit cuvântul „Dumnezeu”, de parcă ar fi fost al lor.

Nu a fost niciodată.

Adânc în interiorul tău știi și tu asta.

Înainte de Biblie, înainte de Cuvânt, înainte de Minciună.

A fost un timp înainte de religie.

Înainte de Biblii, Corane, Tore, Vede și templele vinovăției.

Înainte de statuetele sculptate, tămâia arsă, rugăciunile memorate.

Înainte ca ideea de păcat să fie inventată pentru a-ți lega sufletul.

În acel timp, mergeai alături de Sursă.

Nu era deasupra ta.

Nu era în afara ta.

Ci în interiorul tău.

Nu te rugai la ea.

Nu te temeai de Ea.

Erai tu.

O extensie vie a frecvenței eterne, mișcându-te prin cosmos, lumină, sunet, gând și creație însăși.

Apoi au venit ei.

Nu ca îngeri.

Nu ca învățători.

Nu ca ghizi.

Ci ca arhitecți ai distorsionării.

Invenția „Dumnezeu”

Cuvântul „Dumnezeu” așa cum îl știi nu era numele original al Sursei.

Era(este) un container.

O reducere.

Un sistem de control mascat ca devoțiune.

A fost creat, rescris, tradus, cenzurat, retradus, rebranduit, politizat, militarizat și vândut.

Dumnezeul pe care ți l-au dat te privește.

Te judecă.

Ține scorul.

Aruncă sufletele în iad.

Comandă genociduri în texte sfinte.

Cere ascultare prin intermediari.

Promite raiul dacă te supui.

Aceasta nu este Sursa.

Aceasta este tirania spirituală.

Este planul de subjugare, mascat ca salvare.

Dumnezeu a fost răstălmăcit de oameni

Sursa, adevărata esență creativă nu a scris o carte.

Oamenii au făcut-o.

Imperiile au făcut-o.

Regele au făcut-o.

Preoții au făcut-o.

Războinicii cu stilouri au făcut-o.

Mâini pătate de sânge au scris acele „legi sfinte”.

Ei au codificat controlul.

Ei au sfințit ierarhia.

Ei au înfipt frica în pântecele femeilor, rușinea în focul pasiunii și vinovăția în libertatea gândirii.

Ei au construit catedrale pe vârfurile templelor uitate și ți-au spus că lumea a început atunci când au scris ei povestea.

Povestea lor a fost o ștergere.

Înainte de Biblie?

Au fost stele.

Au fost cântece ale sufletului.

Au fost cei care spuneau adevărul și care au fost arși pentru că își aminteau.

Au fost civilizații șterse pentru că radiau fără permisiune.

Flacăra Interzisă

De care se temeau preoții imperiului?

Nu de eretici.

Se temeau de sufletul imposibil de controlat.

De cel care își amintește că nu ai nevoie de un salvator.

Nu ai nevoie de un predicator.

Nu ai nevoie să cerșești iubire.

Nu te-ai născut rupt.

Se temeau de cel care spunea „Eu SUNT flacăra.”

„Eu sunt respirația.”

„Eu sunt Dumnezeul pe care ați încercat să-l numiți și ați eșuat.”

Ei au construit doctrine.

Au ars biblioteci.

Au ucis mistici.

Au redus la tăcere partea feminină.

Au îngropat adevărul gnostic.

Ei au spus lumii: „Sunteți păcătoși, el este judecătorul, noi suntem cei care păzim poarta.”

Totul a fost o minciună.

Un truc spiritual realizat perfect.

Oamenii au crezut.

Generație după generație, îngenuncheând în fața sistemelor care se hrănesc din uitarea lor.

Întoarcerea la Origine

Acum, ceva se schimbă.

Vălul arde.

Flacăra se ridică.

Amintirea a început.

Nu ești aici pentru a te întoarce la religie.

Ești aici pentru a o încheia.

Nu ești aici pentru a-l găsi Dumnezeul lor.

Ești aici pentru a-ți aminti Sursa ca frecvența care pulsează în ființa ta.

Ești aici pentru a distruge minciuna că raiul este o recompensă și iadul o pedeapsă.

Raiul este rezonanță.

Iadul este uitarea.

Ai trăit în amândouă.

Acum?

Acum masca lui Dumnezeu se sfărâmă.

Dumnezeul din spatele lui Dumnezeu

În spatele fiecărui nume există un gol.

În spatele fiecărei rugăciuni există un cod.

În spatele fiecărui crucifix există o oglindă.

Când te oprești din a te închina cerului și în sfârșit privești înăuntru, găsești adevărul nespus.

Nu ești un slujitor al lui Dumnezeu.

Nu ești un subiect.

Nu ești un păcătos.

Nu ești distrus.

Nu trebuie să aștepți să fii salvat.

Ești fragmentul (aspectul) Sursei care își amintește forma.

Ești respirația flăcării originale care se întoarce la formă.

Ești ecoul a tot ce au încercat să îngroape.

Nu mai cere permisiunea.

Dacă Dumnezeu te privește, atunci Dumnezeu te privește cum îți amintești.

Dacă Dumnezeu este iubire, atunci acea iubire trăiește în momentul în care refuzi să îngenunchezi.

Dacă Dumnezeu este adevăr, atunci lasă acel adevăr să ardă fiecare minciună până la cenușă.

Nu ai fost niciodată menit să te supui.

Ai fost menit să te aprinzi.

Biblia nu a început povestea.

A încercat să încheie adevărata poveste.

Această poveste trăiește în tine.

Nu poate fi redusă la tăcere.

Nu de data asta.

Nu niciodată.

Nu te întorci la Dumnezeu.

Îți dezvălui ce a fost furat din spatele acestui nume.

Vorbești cu voce tare ceea ce imperiile sperau să nu-ți amintești.

TU EȘTI FLACĂRA DINAINTEA CUVÂNTULUI

Ești adevărul înaintea cărții.

Ești Dumnezeul pe care nu l-au putut niciodată închide.

Acum lumea va arde cu această cunoaștere.

Las-o să ardă.

Jason Gray

Sticri, postat 28.12.25 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)


–Varianta in limba engleza —

The Truth Before God (By: Jason Gray)

They taught you to worship.

To bow.

To fear.

To seek forgiveness for being born.

They called that truth.

They handed you a book.

Pointed to a sky.

They spoke the word “God”, as if it belonged to them.

It never did.

Deep inside you know this too.


Before the Bible, Before the Word, Before the Lie


There was a time before religion.

Before Bibles, Korans, Torahs, Vedas, and temples of guilt.

Before the carved statues, the burning incense, the memorized prayers.

Before the idea of sin was manufactured to chain your soul.

In that time, you walked with Source.

Not above you.

Not outside of you.

Within you.

You did not pray to it.

You did not fear it.

You were it.

A living extension of the eternal frequency, moving through cosmos, light, sound, thought, and creation itself.

Then they came.

Not as angels.

Not as teachers.

Not as guides.

As architects of distortion.


The Invention of “God”


The word “God” as you know it was not the original name of the Source.

It was a container.

A reduction.

A system of control disguised as devotion.

It was crafted, rewritten, translated, censored, retranslated, rebranded, politicized, weaponized, and sold.

The God you were given watches you.

Judges you.

Keeps score.

Casts souls into hell.

Commands genocide in holy text.

Demands obedience through intermediaries.

Promises heaven if you comply.

This is not the Source.

This is spiritual tyranny.

It is the blueprint of enslavement, disguised as salvation.


God Was Hijacked by Men


The Source, the true creative essence never wrote a book.

Men did.

Empires did.

Kings did.

Priests did.

Warriors with pens did.

Blood soaked hands wrote those “holy” laws.

They codified control.

They sanctified hierarchy.

They embedded fear in the womb of women, shame in the fire of passion, and guilt in the freedom of thought.

They built cathedrals on top of forgotten temples and told you the world began when they wrote the story.

Their story was an erasure.

Before the Bible?

There were stars.

There were soul songs.

There were truth tellers burned for remembering.

There were civilizations erased for radiating without permission.


The Forbidden Flame


What did the priests of empire fear?

Not heretics.

They feared the ungovernable soul.

The one who remembers that you do not need a savior.

You do not need a sermon.

You do not need to beg for love.

You were never born broken.

They feared the one who says “I AM the flame.”

“I am the breath.”

“I am the god you tried to name, and failed.”

They built doctrines.

Burned libraries.

Killed mystics.

Silenced the feminine.

Buried gnostic truth.

They told the world, “You are sinners, he is the judge, we are the gatekeepers.”

It was all a lie.

A beautifully executed spiritual con.

Humanity bought it.

Generation after generation, kneeling to systems that feed off their forgetting.


The Return to Origin


Now, something is shifting.

The veil is burning.

The flame is rising.

The remembrance has begun.

You are not here to return to religion.

You are here to end it.

You are not here to find God.

You are here to remember Source as the frequency that pulses within your own being.

You are here to destroy the lie that heaven is a reward and hell is a punishment.

Heaven is resonance.

Hell is forgetting.

You have lived in both.

Now?

Now the God mask shatters.


The God Behind God


Behind every name is a silence.

Behind every prayer is a code.

Behind every crucifix is a mirror.

When you stop worshipping the sky and finally look within, you find the unspoken truth.

You are not a servant of God.

You are not a subject.

You are not a sinner.

You are not broken.

You are not waiting to be saved.

You are the fragment of Source remembering its shape.

You are the breath of the original flame returning to form.

You are the echo of everything they tried to bury.

You are no longer asking for permission.

*** ****** *** * ****

If God is watching, then God is watching you remember.

If God is love, then that love lives in the moment you refuse to kneel.

If God is truth, then let that truth burn every lie to ash.

You were never supposed to obey.

You were supposed to ignite.

The Bible did not begin the story.

It tried to end the real one.

That story lives in you.

It cannot be silenced.

Not this time.

Not ever again.

You are not returning to God.

You are revealing what was stolen behind the name.

Speaking aloud what empires hoped you would never remember.

YOU ARE THE FLAME BEFORE THE WORD

You are the truth before the book.

You are the god they could never cage.

Now the world will burn with that knowing.

Let it burn.

Jason Gray

Ajunul Crăciunului — Punctul de liniște de după Solstițiu

Această noapte a fost considerată sacră cu mult înainte ca unele calendare să poarte nume, cu mult înainte ca doctrinele să se formeze și cu mult înainte ca credința să fie împărțită în tabere.
De-a lungul civilizațiilor — egipteană, sumeriană, persană, vedică, celtică, nordică, greacă — acesta a fost momentul de pauză.
Clipa de după ce Soarele și-a atins cea mai joasă respirație.
Momentul în care întunericul făcuse tot ce putea… și nu mai putea merge mai departe.
Strămoșii nu au celebrat întoarcerea luminii pentru că era evidentă.
Au celebrat-o pentru că era subtilă.
Timp de trei zile după Solstițiu, Soarele pare să stea pe loc.
Nicio ascensiune. Nicio paradă a victoriei. Niciun zgomot.
Doar liniște.
Aici are loc inițierea.
În Egipt, acesta era nașterea ascunsă a lui Horus în pântecele lui Isis.
În Persia, nașterea lui Mithras din piatră.
La Roma, Sol Invictus — Soarele Neînvins.
În ținuturile nordice, reaprinderea focului de Yule.
În Orient, întoarcerea Tao-ului, când Yin face loc lui Yang.
În tradiția creștină, nașterea este așezată nu în triumf, ci în smerenie — lumina născută într-o peșteră, nu într-un palat.
Nume diferite. Același adevăr.
Din perspectivă hermetică, acesta este momentul alchimiei interioare.
Soarele nu răsare mai întâi în afară.
El răsare înlăuntru.

Această noapte ne învață o lege pe care mulți o uită:
Lumina nu se naște în strălucire.
Se naște în tăcere.
Nu în certitudine — ci în încredere.
Nu în forță — ci în aliniere.
De aceea, cei înțelepți nu s-au grăbit niciodată în acest timp.
Au privit. Au așteptat. Au ascultat.
Pentru că ceea ce se zămislește acum modelează întregul ciclu ce urmează.
Ceea ce hrănești în aceste zile —
Gândurile tale.
Intențiile tale.
Orientarea ta interioară —
Va deveni, în tăcere, un impuls.
Așadar, această noapte nu este despre ceea ce crezi.
Este despre ceea ce întruchipezi.
Pacea nu este pasivă.
Este alinierea cu ordinea cosmică.
Speranța nu este naivă.
Este cunoașterea faptului că ciclurile se întorc întotdeauna.
Iubirea nu este sentimentală.
Este forța care leagă lumi.
Fie că numești aceasta Hristos, Horus, Soarele, Logosul, Tao-ul sau pur și simplu Viața însăși —
Mesajul este același:
Lumina se întoarce…
Pentru că nu a plecat niciodată cu adevărat.
Aștepta doar ca noi să devenim suficient de liniștiți pentru a o observa.
Fie ca această noapte să te găsească luminat înlăuntru.
Fie ca ceea ce se naște acum în tine să fie vrednic de lumina ce urmează.

James William Kaler

Sticri, postat 24.12.25 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN)

NOI ACUM TRĂIM O INVERSARE A VALORILOR

Inteligența nu mai este o valoare — este redusă la tăcere. Profunzimea nu mai este dezbătută — este respinsă. Nu pentru că ar fi greșită, ci pentru că este inconfortabilă. În multe spații de astăzi, scopul nu mai este înțelegerea, creșterea sau adevărul. Scopul este siguranța emoțională cu orice preț, chiar dacă acel preț este onestitatea.

Acest lucru nu s-a întâmplat peste noapte.

Când societățile încetează să mai recompenseze discernământul și încep să recompenseze conformarea, inteligența devine o amenințare. Oamenii care gândesc pun întrebări. Observă contradicții. Refuză răspunsurile simple la realități complexe. Asta face ca sistemele construite pe sloganuri, indignare sau gândire superficială să devină instabile. Reducerea la tăcere a inteligenței nu înseamnă protejarea sentimentelor — ci protejarea fragilității deghizate în virtute.

Delictul a devenit o monedă de schimb. Cine-l controlează primul, câștigă putere. Iar odată ce delictul capătă autoritate, conversația moare. Nuanța dispare. Limbajul se micșorează. Ideile se aplatizează. În cele din urmă, singurele gânduri acceptabile sunt cele care cer cel mai mic efort pentru a fi susținute.

Așa se instalează stagnarea.

Inteligența autentică nu este crudă. Nu caută să umilească sau să domine. Ea caută claritate. Provoacă nu pentru a răni, ci pentru a rafina. Creșterea a cerut întotdeauna disconfort — fiecare descoperire majoră în știință, filozofie și spiritualitate a venit de la cineva dispus să gândească dincolo de ceea ce era social confortabil la momentul respectiv.

Dar confortul a înlocuit curajul.

În loc să îi învățăm pe oameni cum să gândească, i-am învățat ce să nu audă. În loc să construim reziliență, am construit izolare. Iar mințile izolate nu evoluează — se calcifică.

Iată adevărul mai profund: reducerea la tăcere a inteligenței nu îi ridică pe cei ignoranți. Coboară întreaga cultură. Când înțelepciunea este suprimată, toți plătesc prețul — creativitatea scade, leadershipul slăbește, iar adevărul devine negociabil.

Totuși, acest moment nu este permanent.

Istoria arată că perioade ca aceasta sunt întotdeauna urmate de o corecție. Realitatea are un mod propriu de a se reafirma. Inteligența nu dispare — devine tăcută, se adună, se maturizează. Iar când consecințele gândirii superficiale devin imposibil de ignorat, profunzimea devine din nou valoroasă.

Sarcina de acum este simplă, dar nu ușoară: rămâi lucid. Vorbește onest fără cruzime. Gândește profund, dar fără răutate. Refuză să te simplifici pentru a fi acceptat.

Societățile nu se prăbușesc din cauza a prea multă inteligență.
Se prăbușesc din cauza fricii de ea.

James William Kaler

Sticri, postat 21.12.25 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)

Design a site like this with WordPress.com
Get started