NU ORICE OM CARE ESTE ISPITIT ESTE PIERDUT… Uneori, ispita apare tocmai pentru că ceva din interiorul nostru s-a trezit deja la autocontrol și la stăpânirea de sine.
Sistemul nu are nevoie să-l ispitească pe cel care este deja supus. Ispita capătă sens atunci când întâlnește o voință care începe să se ridice, o conștiință care încetează să mai asculte orbește și o ființă umană care începe să recunoască Spiritul ca unic principiu călăuzitor al existenței sale.
Ispita nu apare în fața celui care nu reprezintă nimic. Ea se arată în fața celui care a cucerit ceva în interiorul său, a celui care a început să-și recapete controlul asupra propriilor decizii și să recunoască faptul că existența sa nu trebuie să fie guvernată de impulsuri, condiționări sau forțe exterioare.
Din perspectiva Spiritului, ispita nu este o probă prin care să demonstrăm cât valorăm. Este o interferență care încearcă să ne abată de la ceea ce am recunoscut deja. De aceea, nu trebuie să confundăm ispita cu voința și nici impulsul cu decizia.
Cel care încă trăiește supus propriilor condiționări poate crede că tot ceea ce gândește îi aparține. Însă, atunci când începem să recunoaștem Spiritul ca unic principiu conducător, apare adevăratul conflict: ceea ce încearcă să ne domine are nevoie să găsească o fisură.
Și aici este diferența. Spiritul nu negociază cu ceea ce încearcă să-l supună. Noi suntem cei care trebuie să recunoaștem Spiritul și să-i încredințăm conducerea deplină a existenței noastre. Mintea, sufletul și trupul nu conduc, ci se supun principiului superior care trebuie să le guverneze. Ispita își pierde puterea atunci când încetăm să ascultăm automat de ceea ce încearcă să ne abată de la drum.
Nu orice ușă care se deschide trebuie trecută. Nu orice dorință merită să se transforme în acțiune. Nu orice oportunitate este chiar o oportunitate pentru noi. Adevărata suveranitate începe atunci când putem privi ceea ce încearcă să ne tragă în jos și să spunem:
„NU TU MĂ CONDUCI!”
Pentru că numai cel care și-a ales deja o direcție poate fi abătut de la ea. Numai cel care a început să cucerească ceva poate fi ispitit. Iar atunci când recunoaștem de unde venim și cine conduce cu adevărat în interiorul nostru, nicio ispită nu poate decide în locul nostru.
Din perspectiva Spiritului, nu luptăm împotriva ispitei… o recunoaștem, trecem de ea și nu îi cedăm voința noastră. Pentru că Spiritul nu se pleacă în fața a ceea ce încearcă să-l domine.
Când Spiritul conduce, ispita poate apărea, dar nu mai decide. Iar când voința noastră nu mai este disponibilă pentru a se supune constrângerii, nicio forță exterioară nu poate ocupa locul care îi aparține Spiritului.
AICI ÎNCEPE ADEVĂRATA SUVERANITATE: CÂND ÎNCETĂM SĂ MAI FIM GUVERNABILI DIN AFARĂ, PENTRU CĂ AM RECUNOSCUT SPIRITUL CA FIIND SINGURUL CARE TREBUIE SĂ CONDUCĂ DIN INTERIOR.
Juliett Gutierrez
Sticri, postat 22.08.26 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)
STICRI 