Există un Buddha (feminin) sălbatic în noi toți și ea nu va fi îmblânzită.
Cu cât încerci să o suprimi, cu atât devine mai tare.
Cu cât încerci s-o faci de rușine sau să se simtă nebună, „irațională” sau „excesiv de emoțională”, cu atât devine mai furioasă și mai puternică.
Cu cât fugi mai mult de ea, cu atât mai mult aleargă după tine.
Nu va fi învinsă doar cu unele cuvinte inteligente și filozofii sofisticate.
Ea nu va fi tăcută și nu vei putea scăpa de ea, deoarece tu încerci doar să scapi de tine.
În cele din urmă, cu toții trebuie să ne întoarcem pentru a-l înfrunta pe Cel Sălbatic din interior, să devenim curioși cu privire la sentimentele noastre naturale, îndemnuri și impulsuri, atât cele plăcute cât și cele dureroase, atât cele blânde cât și cele intense, apoi să le oferim darul atenției noastre, dragostea și înțelegerea noastră.Dați-le o casă permanentă în noi înșine, un loc unde să cutreiere și să zburde liber.
Atunci când ne împrietenim cu propria noastră sălbăticie, putem să ne-o împrietenim și în ceilalți. Când nu ne vom mai teme de sentimentele noastre, atunci nu vom mai încerca – în zadar – să încercăm să controlăm sentimentele celorlalți și vom avea mai multă compasiune pentru semenii noștri mai sălbatici.
Vom suspina, urla, geme, râde isteric, tremura, simți frică, furie, întristare profundă, bucurie extatică, dorințe și doruri profunde și puternice, … și împreună vom sărbători toate acestea ca expresii divine.
Buddha suspina ca un bebeluș uneori, simțea o furie împotriva nedreptății și abuzurilor din lume, se temea de moarte, dar stătea neînfricat în centrul acelei frici. Iată sursa puterii lui Buddha – o dragoste infinită pentru sălbăticia din interior.
Jeff Foster
Tradus: Sticri, postat 12.07.20