Dacă tu nu ești recunoscător pentru ceea ce ai,
nu vei fi niciodată mulțumit de ceea ce obții.
Întotdeauna vei simți că nu ai suficient.
Vei regreta trecutul,
pentru că ai fi putut „face mai mult”.
Și vei fi neliniștit pentru viitor,
pentru că ai putea „rata” bogățiile.
Găsiți recunoștință în cele mai mici lucruri –
soarele dimineții, o înghițitură de apă, pantofii tăi vechi –
iar fericirea este a ta,
indiferent de ceea ce obții
sau ce pierzi.
Cheia pentru găsirea echilibrului în viața ta este să îți asumi responsabilitatea pentru sentimentele tale și să-ți întrebi Sinele Superior de ce atragi acele experiențe care nu îți aduc bucurie. Unde anume sunteți în afara echilibrului interior care apoi se reflectă în exterior? Ce atașamente purtați sub masca voastră?
Părțile din Tine care nu au fost iertate vor apărea sub multe forme, reflectând Iubirea condițională pe care ți-o impui tu însuți. Să le lași să curgă necesită un nivel de credință care este dincolo de logică și necesită să reapară Admirația și Bucuria ta copilărească. Un copil se va uita la tot ceea ce este cu Admirație, dar adulții au o etichetă pentru tot și astfel ei cred că știu ei mai bine. Fericirea se trăiește în momentul prezent, fără atașamentele fricii de trecut sau viitor. Încetiniți, acordați atenție fiecărei persoane sau lucrurilor care vă ies în cale.
Nimic nu este personal. Fiți Războinicul care v-ați propus și îmbrățișați toate momentele ca pe niște experiențe de extindere !!
Motto ,, Poţi să te plângi că tufele cu trandafiri au spini sau poţi să te bucuri că tufele cu spini au trandafiri,, — Abraham Lincoln
Poveste din lumea florilor
Eol, coborât din Olimp trece în zbor planând deasupra florilor de trandafir trezindu-le din vise cu’ îmbrățișări amăgitoare, de zeu trimfător…
Frunze, petale, putesc în aer căzând în iarba-nrourată rânduri, rânduri iar roza’ nmiresmată şopteşte delicat… oare a fost un lucru înțelept să stau fragilă-n faţa ta, acum că stau pe gânduri, să-mi răscoleşti petalele-n însângerate rânduri …?
cu trecerea-ţi tulburătoare prin preajma mea, s-au risipit în vânt petalele în roua dimineţii, în frumuseţea zilei… și-acum, în pragul înserării rămas-am prezentă-n fața ta doar cu parfumul petalelor pierdute …. și cu spinii ..
P.S: Cred că nu întâmplător am găsit acest poem scris în urmă cu câțiva ani alături de ,,Poveste de iubire din altă viață,, și alte câteva poeme. În poezie, metaforic, sunt transpuse întâmplări din trecutul meu mai îndepărtat. Cred că Universul și Sufletul a făcut în așa fel încât să regăsesc aceste poeme printre manuscrise.. să le redescopăr anume pentru a le privi încă o dată în intenția mea de a mă elibera de trecut, de a aduce lumină și vindecare… Este un gest, dincolo de toate, de iubire, iertare.. iertarea si vindecarea mea în primul rând. Pe de altă parte este, cred, un gest de deschidere de a veni în fața voastră și de a mă dezvălui exact așa cum sunt, cu zâmbetele și lacrimile mele, cu împlinirile dar și cu dezamăgirile și neîmplinirile mele.. Poate că totul se întâmplă pentru că așa este menit să fie…există un timp, un ritm, un moment divin al conștientizării. Nu poți opri vântul să bată…vântul bate pentru că este în natura lui… o floare înflorește pentru că este în natura ei să înflorească. Ceea ce este socotit pierdut aduce o transformare. Ceea ce este socotit irosit poate fi regăsit într-un nou anotimp al regenerării, o altă primăvară.Uneori este nevoie de timp și de spațiu pentru a desăvârși un proces de vindecare. Ca ființe umane suntem încurajați de Univers pentru noi începuturi așa cum soarele răsare aducând lumina lui din nou în fiecare zi. Iar atunci când sunt prezente ploi sau alte manifestări, să le valorizăm și să apreciem darul pe care-l aduc în viața noastră.
Autor poezie & foto: Maria Daniela Topârcean (danielatopircean698@gmail.com)
Cea mai frumoasă calitate a unei ființe umane după umila mea părere este…
Capacitatea de a asculta profund.
Să asculți din Prezență. Din liniște.
Să asculți fără a încerca să remediezi pe cineva sau să-l schimbi sau să-l „salvezi”.
Capacitatea de a permite altuia să fie exact așa cum este.
Fără a le da sfaturi nesolicitate. Fără a le preda despre cele mai recente cercetări psihologice sau despre „cea mai adevărată” învățătură spirituală. Nu încearca să-i modelezi, să-i manipulezi pentru a se potrivi cu un concept despre cine „ar trebui” să fie. Nu proiecta propria traumă – sau răspunsuri traumatice – peste tot.
Doar ascultă. Ascultă cu o minte deschisă și o inimă deschisă și un sistem nervos receptiv.
Permite-le să respire, să se exprime, să plângă, să pună la îndoială, să fie complet unici, să se extindă în spațiu și să își descopere propriul adevăr.
Am întâlnit experți mondiali în intimitate, relații și comunicare onestă, care nu sunt în stare să facă acest lucru.
Am întâlnit guru spirituali, așa-numiții „maeștri iluminați”, psihologi experți și instructori de viață (life coaching) care nu sunt în măsură să facă acest lucru.
Am întâlnit profesori și specialiști în „ascultarea prin inimă”, „ocuparea spațiului”, „conștientizare pură” și „spiritualitate întrupată” care nu sunt în stare să facă asta.
Este un cadou rar – capacitatea de a permite celorlalți să fie exact așa cum sunt.
Mi-aș dori să-mi pot iubi mai mult dușmanul
Aș vrea să pot deschide ușa mai mult,
Aș vrea să-i pot ierta pe cei care m-au rănit
Mai mult decât o fac eu, pentru a putea fi liber,
De mânia care persistă
Și de cuvintele care s-au spus
Mi-aș dori să pot iubi mai mult
Căci iubirea este cea mai bună,
Îți oferă mult mai mult decât bani
Mai mult decât bunuri,
Când învățăm să iubim mai mult
Am înțeles lecțiile,
Aș vrea să mi-l fac prieten pe dușmanul meu
Exersez în vise,
Eu devin mai puternic
Mi-aș dori să vă iubesc pe toți un pic mai mult,
Cu toții trebuie să îmbrățișăm iubirea necondiționată.
STICRI 