Nu mai căutați iubirea. Nu te abandona pentru iubire și nu căuta iubirea în celălalt. Iubirea nu este un obiect, ea nu poate fi dată sau luată. Nu poate fi găsită și nici pierdută. Iubirea nu este un sentiment, o stare sau o culme a experienței, ci este ceea ce tu ești, prezența în sine.

Nu confundați iubirea cu atracția. Atracția vine și pleacă, se poate estompa în timp. Nu confundați iubirea cu dorul. Dorul este ceva nepermanent, este tranzitoriu. Nu confundați iubirea cu sentimentele de fericire, plăcere sau excitare. Aceste stări trecătoare nu pot dura; nu este în natura lor. Chiar și promisiunile, date cu o astfel de certitudine astăzi, cu cele mai bune intenții, pot dispărea mâine sau ele pot fi încălcate.

Iubirea însă nu se estompează. Iubirea nu se poate diminua în timp. Iubirea nu este o marfă, o formă schimbătoare. Iubirea este un câmp, un câmp în interiorul nostru, un câmp în care gândurile, sentimentele, chiar și cele mai realistice planuri de viitor pot să apară și să dispară. Iubirea ține de speranță dar și de pierdere, emoție dar și plictisieală, dezamăgire dar și binecuvântare. Iubirea este câmpul pentru formele schimbătoare, terenul care ne ține în timp ce umblăm, stăm, vorbim sau nu vorbim, simțim ceea ce simțim în prezența altuia, mergem spre treburile zilnice, planificăm, mâncăm, sperăm, spunem la revedere, etc. Iubirea este ceva mai mare decât noi. Nu o generăm cu cuvinte și fapte, sau chiar cu intenții, dar suntem în permanență îmbrățișați de acesta, conținuți în imensitatea sa, indiferent de ceea ce facem sau nu. Suntem căsătoriți, divorțăm, suntem prieteni, suntem iubitori; ne iubim, ne despărțim; suntem născuți, murim; câmpul rezistă.

Nimeni nu ne-a dat vreodată iubire; asta este marea iluzie. Ne-am amintit pur și simplu de câmpul acesta în prezența celuilalt, uneori recunoscând eternitatea chiar în mijlocul cotidianului. Iubirea nu a venit niciodată din afara noastră; pur și simplu am reușit și ne-am atins/conectat la propria prezență, am înțeles iubirea care suntem și nu putem fi. Și nimeni nu ne-a luat iubirea de la noi; pur și simplu am uitat de acest câmp și l-am „învinovățit” pe celălalt și am căutat din nou iubirea, simțindu-i absența, pierdută într-o poveste despre „iubirea pierdută”. Cu toate acestea, iubirea era acolo, chiar și în absența sa aparentă; este prezentă, chiar și în acea pierdere. Ea nu poate fi distrusă; un val nu poate zdrobi Oceanul.

Nu căutați iubirea, nu căutați lumina, ci fiți chiar voi, oferiți-o; bucuria de a iubi pe altul este infinit mai mare decât bucuria de a te agăța cu frică de iubirea altuia, căci în adâncul tău știi că este doar o iluzie că ceea ce ai dorit întotdeauna ar fi putut să vină din afara ta. Tu esti aleasa/alesul, tu ai fost întotdeauna Unul.

Căutarea se încheie exact acolo unde a început – în prezență.

Vă dați seama că sunteți iubirea în sine, iar acest lucru schimbă totul; iubirea este a ta, pentru totdeauna, chiar și atunci când aparent nu este.

Jeff Foster

Tradus: Sticri, postat 22.09.20

Dacă aș putea să-mi pun palma într-a ta pentru un singur apus de soare

când degetele toamnei miros a mătase de porumb,

iar pleoapele mării aruncă vrăji pe obrajii stelelor.

Scaldă-te cu mine la capatul țărmurilor

unde spuma de lapte spală picioarele copiilor

și lasă urme de fiori albi.

O scoică roz traversează valurile anunțând revenirea crizantemelor.

Durerea nașterii presară rugăciuni pe buzele tale

ca duminica pe jumătate goală,se scurge monotonia și răceala

pe zidurile galbene ale orașului vechi.

De cealaltă parte a ochilor tăi goi,

Îți adun lacrimile într-un coș de răchită.

Frunzele de dafin se ascund sub pernă.

Doar dacă…

Toamnă…

Gabriela Marie Milton

If only.. Autumn #poem #prose poem #short prose

Tradus: Sticri, postat 20.09.20

Rușinea și vinovăția au fost aspecte pe care unii oameni le-au folosit pentru a-i controla pe alții, de secole. Rușinea a fost folosită ca instrument pentru a controla copiii și a-i determina să se comporte într-o anumită manieră. Rușinea a fost folosită pentru a-i menține pe oameni departe de intrarea în propria lor putere autentică și de strălucirea proprie lor lumini frumoase și neîntrerupte.

Rușinea și vinovăția care s-a acumulat asupra copiilor este deosebit de dăunătoare, deoarece creează un sistem de credințe în care ei sunt în răi sau nu sunt suficient de buni, ceea ce erodează respectul de sine și încrederea în sine.

În majoritatea cazurilor de utilizare a vinovăției și rușinii ca aspecte ale controlului, acestea au fost folosite ca mijloace pentru a obține o schimbare imediată a comportamentului și fără înțelegerea deplină a cât de dăunătoare au fost acestea pe termen lung. Oamenii folosesc vinovăția și rușinea gândindu-se că, într-un fel, vor transforma o persoană într-una mai bună, fără înțelegerea deplină a efectelor dăunătoare pe termen lung. Pentru cei mai mulți, așa au fost crescuți și ei nu știu altceva.

Dacă ați primit vinovăție și rușine din partea celorlalți, primul lucru pe care dorim să-l înțelegeți este că oricine dorește  să vă judece pur și simplu nu este calificat să facă acest lucru. Dacă te-ar vedea din punctul de vedere al adevărului despre tine și apoi ar oferi o părere despre asta, atunci ar trebui să te încurajeze și ți-ar aminti de propria ta perfecțiune și divinitate ca aspect individualizat al sursei de energie.

Înțelegem foarte bine că vinovăția și rușinea au ca rezultat condiționarea profundă pentru a crede că nu sunteți suficient de bun. Dar vestea bună este că acum voi știți mai bine. Știi, în inima ta, că ești o parte frumoasă și onorată a întregului. Știi că tu ca și copil ai fost nevinovat și divin și perfect, exact așa cum ai fost. Știi, că, deși s-ar putea să vină din ignoranță, nu ai meritat niciodată acest tratament și că ai meritat iubire, acceptare și încurajare pentru a crește în tot ceea ce ai putea fi vreodată.

Dar iată vestea bună. Copilului tău rănit din interior sau adultului rănit nu-i pasă de unde vine iubirea, acceptarea și încurajarea, doar îi pasă că primește ceea ce are nevoie cu disperare. Și voi aveți înțelepciunea și compasiunea să mergeți chiar acum și să vă oferiți aceasta sinelui vostru.

Așa că intrați în meditație și adunați toate chestiunile ce vă rănesc în brațe și acoperiți-le cu sărutări, iubire și liniște. Spune oamenilor din jurul tău,că nu au înțeles adevărul a cine ești și pur și simplu nu știau să facă mai bine (dacă ar fi știut mai bine, s-ar fi descurcat mai bine). Tratează aceast ca pe o parte prețioasă din tine, care a fost dintotdeauna și angajează-te să nu o mai lași niciodată să treacă prin asta.

Concluzia este că dacă ai numi un cal ca fiind o vacă toată viața lui, aceasta nu l-ar face mai puțin cal. L-ar afecta doar dacă ar începe să creadă că este într-adevăr o vacă, și chiar atunci încercând să fie o vacă nu ar veni cu ușurință, deoarece o parte din ea își va aminti întotdeauna adevărata esență care era calul. Tot ceea ce i-ar trebui să se întoarcă în adevărul său, ar fi un alt cal care să vină și să-i amintească de adevărata sa ființă, sau calul să-și permită în sfârșit să-și vadă propria reflecție și să creadă această realitate.

Nu este niciodată prea târziu să-ți oferi ceea ce ai avut nevoie. Ai devenit un suflet frumos, grijuliu și iubitor, în ciuda a tot ceea ce ai pătimit. Dacă aceasta nu este suficient pentru a sărbători cine ești și a-ți îmbrățișa adevărul tău glorios, atunci nu știm ce este.

Dylan Woodword

LoveHasWon Special Message – Dissolving Shame and Guilt Forever

Tradus: Sticri, postat 20.09.20

„Ce este smerenia? Poate că este recunoașterea incapacității noastre de a controla acest moment – neputința noastră totală în fața energiei neîngrădite, nevătămate și brute a vieții.

Aici nu există niciun fel de protecție sub un mare cer înstelat – niciun filtru, nicio graniță, niciun strat protector între cine sunt eu și Viața în Sine!

Aceasta este vulnerabilitatea sălbatică … dacă ne putem apleca peste acest loc brut, șubred, nesoluționat, și acceptăm incertitudinea și lipsa noastră de răspunsuri de astăzi care se înmoaie în necunoașterea noastră și apoi vom permite inimii noastre să se desprindă/rupă de micimea, sensibilitatea și fragilitatea noastră, s-ar putea ca noi să descoperim ceea ce ne doream întotdeauna. Pace dincolo de înțelegere. Iată paradoxul: în smerenia noastră, suntem uriași. ”

Jeff Foster

Tradus: Sticri, postat 19.09.20