In ultima perioada ati gasit pe aici o serie de articole scrise de mine, asa cum m-am priceput, in care am vorbit despre lumina rece/falsa vs. lumina adevarata sau despre egregori si faptul ca suntem sifonati de tot felul de energii. Am spus ca realitatea in care suntem acum (matricea) a fost deturnata de niste entitati care s-au autointitulat tot felul de (Dumne)zei (cenusii) si care ne-au impus niste legi si comportamente, pe care ne cer sa le urmam, cu supunere. Am spus ca scopul initial, al acestei matrice, care a fost gandit de cei din lumina adevarata, a fost de a experimenta separarea si de a creste spiritual sufletele tinere care veneau pe planeta. Am spus ca sufletele sunt create si vin din lumina adevarata, iar apoi sunt tinute captive aici prin roata reincarnarilor, deoarece matricea a fost deturnata de acei (Dumne)zei cenusii.
Recent, am descoperit ultimele carti scrise de Victor Toni Moldovan, dar pana imi vin cartile, am avut rabdare si am vizionat conferinta „Programul Terra în Egiptul Antic – Computerul genetic al Zeilor – București Noiembrie 2024” care se gaseste pe yt. Am ramas stupefiat deoarece si dansul vorbeste despre un fel de cusca in care ne tin zeii care ne-au manipulat genetic si care ne doresc sufletele.
Domnul Victor Toni Moldovan a studiat foarte multe texte antice, a reusit sa le decodifice si astfel a descoperit un fel de cusca/matrice in care suntem tinuti si pe care o explica in detaliu. Matricea/cusca se gaseste mai jos.

Domnul Victor Toni Moldovan nu (ne) spune de unde vin sufletele cand intra in aceasta matrice si nici cine sunt sefii, dumnezeii sau superiorii zeilor care controleaza cusca in care stam noi.
Mai jos va las conferinta „Programul Terra în Egiptul Antic – Computerul genetic al Zeilor – București Noiembrie 2024” si sper ca sa aveti rabdarea necesara sa o vizionati pana la sfarsit.
Daca doriti sa achizitionati cartile domnulu Victor Toni Moldovan, acestea se gasesc pe net, dar va spun doar ca Programul Terra se gaseste pe net in format PDF.
Sticri, postat 18.10.25 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)
Adică sînt şapte părţi?! (presupun că împărţirea nu e arbitrară, cifra şapte fiind una cabalistică din cîte ştiu)
Îmi cam depăşeşte [cu mult] răbdarea, mai ales în starea curentă. Îmi cam vine să sar din cuşcă şi să-i strangulez pe toţi aşa-zişii zei. I-aş muşca de beregată, da’ nu mai am cu ce.
LikeLiked by 1 person
Cred ca e o intamplare ca sunt 7 parti, dar in desenul acela sunt 7 etape ale sufletului, care sunt ca-n Kabala si sunt si ca-n Biblie, unde se spune ca Dzeu ne-a facut in 7 zile. Sunt multe similitudini.
Dragos, eu doar am pus info, cine rezoneaza, e ok, cine nu, e iar ok…🙃
LikeLiked by 1 person
Nu există coincidenţe. 😉
În rest, nici o problemă. Fiecare în ritmul său. Mulţumesc pentru informaţie, vom vedea ce iese. 🙂
Enjoy your week-end. 🙂
LikeLiked by 1 person
Multumesc, asemenea!
LikeLiked by 1 person
Domo arigatou!
LikeLiked by 1 person
どうもありがとうございます
LikeLiked by 2 people
Asta-i versiunea excesiv de politicoasă. Pe care o ştiam, dar nu era cazul să ne formalizăm. 🙂
Apropo: stilul hiragana e folosit în majoritate de femei, bărbaţii preferînd kata kana. Recunosc că nu am fost suficient de ambiţios încît să învăţ măcar unul dintre ele, ca să nu mai vorbim de kanji. Am încercat cîndva cu hiragana (printr-o prietenă), acum vreo… aproape 30 de ani, dar viaţa a vrut altfel. 🙂
Take care. 😉
LikeLiked by 1 person
Lasa japoneza, poate ai timp sa vezi ce zice Toni. S-ar putea sa-ti schimbe “coordonatele” 🙃
LikeLiked by 1 person
Viteza mea de net e în 99,9% dintr-o lună de zile la aproximativ 128 kB/s. Nu e de ajuns pentru o vizionare live. Dacă mai adaug şi alte aplicaţii care consumă din bandă… De aceea trebuie întîi să descarc clip-urile, tîrîindu-se, şi abia apoi să le vizionez, local, dacă vreau să înţeleg ceva din ele. Iar asta cere timp şi răbdare. De-aia “mă mişc greu” de fel.
LikeLiked by 1 person
Am inteles.
Imi pare foarte mica rata de transfer.
LikeLiked by 1 person
Da, este, fiindcă singura mea modalitate de conectare e printr-o cartelă telefonică cu transfer limitat de date. 76.800MB lunar. Ceea ce n-ai crede dar se consumă extrem de repede, la activităţile mele. Viteza maximă normală urcă pînă la 5-7MB/s, dar odată consumată “cota” lunară, scade la 128kB/s pînă pe data de 1 a lunii următoare.
Pentru 10 RON/lunar aş zice că-i aproape acceptabil. Am vrut la un moment dat să adaug conexiune prin fibră, dar e deranj din cauza vegetaţiei şi distanţei mari, şi apoi nu ştiu dacă pot susţine costul pe termen lung.
LikeLiked by 1 person
Poate scrii mai des, îți iese bine. 🙂
Și poate pricep și eu de ce nu-mi ține minte datele și trebuie să le completez de fiecare dată când îți las comentariu …
LikeLiked by 1 person
De scris eu scriu destul, dar nu in domeniul asta 🙂
Nu stiu de ce ai pb, eu nu am facut vreo setare speciala si e prima oara cand se plange cineva. Chiar nu stiu unde as putea umbla ca sa schimb lucrurile. La mine comentariile sunt libere si am doar 2 persoane blocate. Unul care e un narcisist si altul care imi umple casuta cu texte religioase.
LikeLiked by 1 person
I-auzi, scrii, bună treabă!
Lasă, nu-ți bate capul, o să mi-l bat eu într-o zi și poate va fi cu folos! 😅
LikeLiked by 1 person
Scriu, dar despre suruburi, piulite si alte fieratanii 🙂
LikeLiked by 1 person
Bine și așa!
LikeLiked by 1 person
Domeniul home.blog e aparte faţă de cel standard wordpress.com. Ar putea fi o incompatibilitate sau un bug în Jetpack sau alt plug-in care face legătura între cele două domenii. Nu eşti singura care întîmpină problema asta şi nu e singurul site pe domeniul respectiv care face asemenea figuri. E doar dovada că intelectul echipei WP e în directă concordanţă cu vîrsta lor. 🙄
Dacă ţi se întîmplă asta şi la alte bloguri pe domeniul public wordpress.com, atunci asta ar fi o indicaţie că browserul pe care-l foloseşti, conform setărilor, şterge istoricul navigării cu tot cu cookies şi alte date, la închidere. Modificarea setărilor respective e oarecum delicată şi ar necesita o oarecare modificare a comportamentului online şi faţă de browser. Nu intru în detalii.
Ca să eviţi asemenea inconveniente – oricît de minore ar fi ele – ai putea comenta/răspunde din sidebar-ul de notificări al propriului blog (clopoţelul din dreapta-sus de pe bara WP), care însă necesită reîmprospătare din cînd în cînd; eu de obicei derulez în jos cîte puţin pînă încarcă mesaje mai vechi, moment în care împrospătează şi mesajele noi, iar cînd ajunge la The end dau refresh la întreaga pagină (de obicei stau în Dashboard).
Alt lucru util pe care-l fac e să mă abonez la toate comentariile şi articolele unui blog, ceea ce face ca totul să-mi parvină în e-mail şi de acolo aleg să citesc şi eventual să răspund, chiar dacă nu mi-e adresat direct (ceea ce se întîmplă chiar acum 🙂 ). Numai că nu folosesc interfaţa web de e-mail ci o aplicaţie locală standalone (Claws Mail, gratuită, există versiune de Windows şi de Linux – eu sînt pe Linux) care afişează notificări popup la mesajele noi. Numai că de acolo din mail tot nelogat apare pe domeniile home.blog, dar un click pe icon-ul
sub căsuţa de comentariu ar trebui să rezolve problema, dacă cookie-urile aferente există în browser.
Gata, că am scris mai mult decît articolul. 😀
LikeLiked by 2 people
Mda, m-am gândit la faza cu browser-ul si cookie-urile și am încercat într-o zi să intru prin setări, să văd ce nu păstrează și de ce; am renunțat la un moment dat, când orice făceam nu dădea rezultate. E mai simplu așa cum zici tu, să răspund din notificări. Mulțumesc pt explicații și răbdare! 😇
LikeLiked by 2 people
Dacă se întîmplă doar pe home.blog (aici, la Issa etc) atunci nu are nici o treabă cu cookie-urile ci doar cu incompetenţa WP. Nu ai ce face din partea ta. E bine că [mai] există alternativă. 😉
You’re welcome. 🙂
LikeLiked by 2 people
Nu am mai încercat la Issa, dar măcar acum știu de ce s-ar întâmpla, dacă ar fi.
🫡
LikeLiked by 2 people
LikeLiked by 2 people