La un moment dat, in drumul evolutiei spirituale, ajungem la un prag in care este necesar sa putem sa ne raportam la infinit. Procesarea infinitului inseamna interiorizarea lui ca si revelatie.
Infinitul spatiului, timpului si al oricarei dimensiuni, atunci cand ajungem sa le constientizam in interior (sa le interiorizam), devine revelatia: Eu, Fiinta Infinita.
Chiar daca acest drum are pasi de facut si borne de intalnit, putem sa incepem sa intelegem ca:
Putem avea progresii infinite intr-un spatiu finit…
Putem avea o infinitate care sa nu umple tot spatiul…
Putem avea doua infinitati care nu se intersecteaza in acelasi spatiu, finit sau infinit.
Toate sunt conditionari creatoare de experienta ale lui Dumnezeu (Creatorului), care s-a „ascuns” in propria Creatie, redescoperindu-se pe Sine in infinite suflete, si, in acelasi timp, observand propria redescoperire.
Avem un aspect Nemiscat al lui Dumnezeu, in acelasi timp cu aspecte care par sa se miste in interiorul nemiscarii.
Luceafarul ce nu poate fi atins de zbaterile acestei lumi, dar si Stelele care o Lumineaza si Planetele care o sustin.
Infinitul este (in) finit.
Sursa: https://albastruarcturian.wordpress.com/2024/11/17/infinitul/
Sticri, postat 18.11.24 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)
PS: Ii multumesc domnului Adrian deoarece mi-a permis sa repostez acest articol.
STICRI 
Are dreptate autorul: Putem avea progresii infinite într-un spațiu finit. Până a ajunge să înțelegem toți acest aspect, ne vom bloca de mentalități și prejudecăți dobândite-n timp.
LikeLiked by 2 people
Creatorul s-a spart/disipat in propria creatie, dar in acelasi timp a ramas Creator. El se cunoaste pe sine prin noi cei care suntem acele sparturi, adica suflete, atunci cand accesam/intelegem infinitul..
Chestiunile sunt foarte subtile si e nevoie de o viziune de ansamblu.
LikeLiked by 1 person
Putem avea progresii infinite intr-un spatiu finit…
Putem avea o infinitate care sa nu umple tot spatiul…
I read your article it is very good
LikeLike