AMINTIRI

Îmi amintesc că într-o dimineață devreme, în urmă cu câțiva ani, în timp ce lucram ca îngrijitor la domiciliu,
M-am trezit spălând fecalele
de pe testiculele uriașe umflate ale unui om.
Murea de cancer care se răspândise prin testicule și prostată,
iar noaptea se defecase
și s-a rostogolit peste tot în mizerie.
Am râs mult împreună și am discutat despre fotbal și despre ultimele știri
în timp ce îl curățam. Abia se putea mișca,
era atât de dureros și umflat peste tot.
El era de fapt eu dar deghizat.
Mai avea câteva săptămâni de trăit,
dar era atât de viu, trăind în aici și acum, fără urmă de autocompătimire.
Nu a fost o pierdere a demnității –
a fost exact ceea ce se întâmpla
în acel moment. El găsise cumva o modalitate de a-și accepta circumstanțele,
chiar dacă viața lui nu se dovedise așa cum visase când era mai tânăr
și a avut timp să viseze.
A durat peste două ore să-l pregătesc
să-l scot din patul său murdar,
să-i fac toaleta, să-l îmbrac
și apoi să-l pun în scaunul său preferat.
Nu a trăit mult timp după aceea.
Dar îmi voi aminti întotdeauna de el.
Chiar și atunci când suntem acoperiți de propriul noastră rahat,
fără să sperăm la ziua de mâine,
nu suntem cu nimic mai puțin decât divini.

Jeff Foster

Tradus: Sticri, postat 09.07.21