Design a site like this with WordPress.com
Get started

CEI NEGATIVI DUPĂ CE AU MURIT

Oamenii care pleacă din corpul fizic (mor) fără nicio dezvoltare a calităților bazate pe inimă, ori nu au un corp de lumină, conexiuni spirituale cu sufletul lor, sau au trăit pe pământ având o perspectivă extrem de egoistă și negativă a vieții, care era bazată doar pe partea materială, sunt în general, după moartea corpului lor, aduși/luați sub controlul ierarhiei negativilor, numiți și spirite impostoare sau îngeri căzuți. Energiile negative de la nivelurile superioare controlează energiile negative de la nivelurile inferioare, din viața de apoi. Este o formă de capcană ale conștiinței care este întinsă în timpul vieții acelei persoane pentru a o pregăti pentru servitutea din viața de apoi. Cei mai mulți oameni nici măcar nu sunt conștienți că sunt controlați de forțele întunecate, în timp vieții sau după moarte. Ei sunt pregătiți pentru a fi slujitori ai forțelor întunecate, atunci când corpul lor spiritual se fragmentează sau are o vibrație specifică existenței în tărâmul fantomă al frecvențelor joase.

Lisa Renee

Sticri, postat 07.12.22 (Slava Ukraini! Cyka Blyat, Idi Nahui PUTIN!)

Published by sticri

WE SEE THE WORLD AS WE ARE, NOT AS IT IS ......

2 thoughts on “CEI NEGATIVI DUPĂ CE AU MURIT

  1. Nu stiu cum simti tu textele astea, insa uneori am senzatia ca lipseste ceva esential din ele.
    Chiar nu stiu cum sa formulez despre acest ceva. Un fel de scanteie-declic.

    “Energiile negative de la nivelurile superioare controlează energiile negative de la nivelurile inferioare, din viața de apoi”… Nu am ajuns in faza de a face o analiza pe un astfel de text.
    Ma rog, nici nu trebuie in fond…

    Si maine e o zi in care as putea pricepe mai mult… 😊

    Liked by 1 person

    1. Pt a intelege aceste texte e nevoie de acea “scanteie-declic” din interiorul fiecaruia.
      Fraza e absolut ok si se refera la astral sau viata de apoi cum mai e denumita popular. Acolo, ingerii cazuti si alte fiinte negative care sunt de mult timp pe acolo si locuiesc la partea superioara a astralului, deci in zona cu energii negative oarecum superioare, iau in control/sclavie/supunere pe acele suflete “neevoluate” care datorita vibratiilor lor foarte joase generate de fricile lor din viata pamanteasca, materialismul lor, rautatea lor, etc., ajung dupa moarte sa locuiasca in partea inferioara a astralului, deci sunt in zona inferioara a acelor energii negative. Practic e ca o banda de frecvente negative, de la o valoare minima (inferioara) la o valoare maxima (superioara).

      Multi suntem pacaliti in astral de aceste suflete negative…. dar nu mai intru in detalii…

      Repet, textul asta nu se analizeaza ca la lb rom, ci iti trebuie acea “scanteie-declic” care tine de tine.

      Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: