NU MAI SUNT TÂNĂR

Pe vremea în care eram ignorant și mic,
Obișnuiam să mă distrez toată ziua,
Niciodată nu am știut că o să cresc atât de înalt,
Încât nu-i mai pot cere tatălui să vină să ne măsurăm.
Cu toată inocența și adevărul meu,
Venirea bătrâneții,
Este plină de gingășie și blândețe,
La fel ca întoarcerea paginilor unei cărți.
Fără să aruncăm o privire!
Acum îmbătrânesc, … e și ce
Nu sunt învechit/demodat, sunt îndrăzneț!
Acum fața mea este plină de riduri,
Dar îmi simt ochii sclipind.
Totuși, vreau să fiu din nou tânăr,
Există vreo cale prin care să-mi recâștig puterile,
Sunt bătrân, gri și somnoros,
Uită-te în ochii mei, care nu vor fi tot atât de adânci.
Și spune-mi, ai putut vedea frica strecurându-se?
Ai văzut frica mea de moarte,
Din fiecare respirație?
Îmi amintesc data,
Morții partenerului meu iubit,
Care a cauzat o traumă ireparabilă,
Adânc în inima și sufletul meu.
Am fost calm și umil,
Dar acum tot ce fac este să bâjbâi.
Simt că Dumnezeu este foarte creativ,
Acum sunt mai emoțional și mai reactiv,
Cred că încă vreau să fiu activ,
Fără să aștept ca viața mea să fie dezactivată!
Timpul meu trece încet,
Îmi dau seama că nimic nu durează pentru totdeauna,
Urmează-ți propria inimă,
Viața noastră este o formă a artei lui Dumnezeu,
Numai moartea ne va face pe toți să ne destrămăm.
Mi-am completat/trăit viața care mi-a fost dată.
Vă doresc fericire din toată inima,
Acum este rândul meu să plec.

 

 

Ava Tripathy

 

 

Not Young Anymore

 

 

 

Tradus: Sticri, postat 23.10.20

 

Published by sticri

WE SEE THE WORLD AS WE ARE, NOT AS IT IS ......

4 thoughts on “NU MAI SUNT TÂNĂR

    1. Eheeeiii, Guns……cred ca e cea mai buna melodie a lor.
      Multumesc!
      Cu aceasta melodie mi-ai amintit de verile din tinerete cand mergeam si ascultam o astfel de muzica, bere si muzica rock.
      Noi o numeam “Rockoteca” si era la demisolul teatrului de vara din Mamaia 😊, se organiza de 2 ori pe saptamana.
      Partea cea mai tare e ca in acea locatie numarul fetelor il depasea aproape intotdeauna pe cel al baietilor, chiar daca era numai muzica rock.
      Nu eram si nu sunt un mare consumator de bere dar nu pot uita berea Mamaia si Litoral…🤣🤣🤣🤣

      Like

      1. Îmi mai place și Patience. În rest… cam comercial Axl, deși frumos foc. Sau poate d-aia :)))
        Cred că-mi aduc aminte teatrul de vară, dinainte de ’89, dacă nu-l confund cu o sală de cinema în aer liber din Eforie N…

        Liked by 1 person

      2. Apropo de mesajul poeziei de mai sus, daca-l vezi pe Axl Rose acum nu o sa-l mai recunosti, doar ochii iti mai amintesc de el. E alb complet si vocea …
        Dar tu stii cum este, noi ii vedem numai pe ceilalti, noi nu imbatranim niciodata.. 🤣🤣🤣🤣🤣

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create your website with WordPress.com
Get started
%d bloggers like this: